3 mai 2024, 16:55

Descoperă România. Muzeul Ţăranului, locul unde sunt conservate tradițiile și meșteșugurile românești

Muzeul Țăranului Român este mai exact un muzeu național de arte și tradiții populare din capitală. Administrat de Ministerul Culturii, în muzeu sunt păstrate și expuse nenumărate colecții de obiecte sau diverse monumente ale culturii spirituale și materiale. Cele menționate anterior se găsesc într-o clădire monument istoric realizată în stil neo – românesc. 

Sursă foto: radioromaniacultural.ro

Acest muzeu deține cea mai impresionată colecție de obiecte țărănești din țara noastră. Despre stilul original în care sunt expuse acestea se vorbește și în publicațiile muzeului sau în diversele acțiuni de tip Școala Satului, Muzeul Misionar, conferințe, concerte și așa mai departe. Încă din anul 2007 Muzeul Ţăranului Român deține și o editură proprie Editura Martor, dar și o revistă cu același nume. Trebuie să amintim și faptul că în anul 1996 muzeul a primit distincția EMYA, adică European Museum of the Year Award.

Sursă foto: zilesinopti.ro

Muzeul Țăranului Român din capitală a fost înființat sub forma sa actuală din anul 1990. Înainte de acest an putem aminti însă mai multe astfel de încercări. De exemplu în anul 1864 chiar Alexandru Ioan Cuza a pus bazele Muzeului Național de Antichități, mai apoi la 11 octombrie a anului 1906 a fost creat un muzeu autonom al artei populare românești denumit Muzeul de Etnografie, Artă Națională, Artă Decorativă și Industrială, iar sediul era amplasat în clădirea fostei Monetării.

Sursă foto: zilesinopti.ro

În anul 1912 drept urmare a documentului semnat de Carol I au fost începute lucrările de construcție a sediului din ziua de astăzi. Acesta este amplasat fix pe locul fostei monetării a statului, iar de buna funcționare a lucrărilor s-a ocupat arhitectul Nicolae Ghica – Budești. După trecerea celui de-Al Doilea Război Mondial clădirea a fost transformată în Muzeul Lenin – Stalin, iar mai apoi în Muzeul Partidului Comunist Român. Odată cu trecerea Revoluției din 1989 pe data de cinci februarie a anului 1990 ministrul Culturii din acea perioadă l-a desemnat pe pictorul Horia Bernea în funcția de director al reînființatului Muzeu al Țăranului Român. 

Sursă foto: dev.calatorim.ro

Clădirea declarată monument de arhitectură poate fi găsită cu ușurință în Piața Victoriei din București, foarte aproape de Muzeul de Științe Naturale Grigore Antipa și Muzeul de Geologie. Despre munca depusă de Nicolae Ghica – Budești a rămas în istorie ce spunea Alexandru Tzigara – Samurcaș despre acesta că trebuia să ridice „un palat al artei pământene”, construit sub forma incintelor monastice. În anul 1941 lucrările au fost finalizate și astfel a luat naștere actualul monument arhitectural și bineînțeles sediul Muzeului Țăranului Român. În prezent edificiul a fost renovat și implicit adaptat la tehnicile moderne de expunere.

Sursă foto: historia.ro

În muzeu sunt expuse cele mai importante colecții de obiecte țărănești din țara noastră, iar patrimoniul său însumează circa 90.000 de piese dispuse pe mai multe categorii precum ceramică, textile, port, religioase, obiecte din lemn, obiceiuri și așa mai departe. Deși formarea sa a început din anul 1906 odată cu fiecare cercetare de teren desfășurată pe teritoriul României acesta se mărește în mod constant.

Sursă foto: muzeultaranuluiroman.ro

De departe cea mai impresionantă și importantă dintre colecții este cea de ceramică care deține un număr de circa 18.000 de piese. Din această colecție fac parte diverse obiecte precum oale pentru prins laptele, oale pentru sarmale, oale pentru fiert magiunul, cratițe ori vase utilizate pentru friptură, ulcioare diferite pentru apă, forme pentru cozonac și așa mai departe. Cea de-a doua colecție importantă este cea a costumelor țărănești. Aceasta este compusă din aproximativ 20.000 de piese provenite din toate părțile țării și care sunt atestate în secolul XIX și XX. Tot în muzeu se poate admira o colecție deosebită formată din țesături pentru interior, majoritatea fiind aduse din zona Moldovei și a Olteniei.

Sursă foto: evz.ro

Despre colecția de lemn, feronerie și mobilier știm că însumează circa 8.000 de obiecte, printre acestea se numără diverse unelte utilizate în agricultură, mobilier tradițional, instrumente din industria muzicală și casnică. Colecția de artă religioasă asociază icoanele pe sticlă, odoarele bisericești, icoanele pe lemn, cruci și pristolnice. Pe lângă cele menționate anterior odată ajungi la Muzeul Țăranului Român putem descoperii și o întreagă serie de fotografii foarte vechi și documente.

Sursă foto: bucurestifm.ro

Sursă foto cover: hotnews.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol