26 aprilie 2024, 22:59

Descoperită din întâmplare: bacteria care are în meniu metale

Cercetători de la Institutul de Tehnologie (Caltech) din California au descoperit un tip de bacterie care se hrăneşte cu metale. Ea a fost descoperită din întâmplare, recunosc cercetătorii. Se presupunea că există astfel de microbi încă de acum un secol, dar până în prezent nu fuseseră descoperiți fizic sau descriși undeva, se arată pe site-ul Institutului de Tehnologie californian.

În chiuvetă

Întâmplarea care a dus la descoperire este relativ banală. Dr. Jared Leadbetter, profesor de microbiologie a mediului la Caltech, în Pasadena, a lăsat un borcan cu mangan, un element chimic destul de răspândit, în apă de la robinet, în chiuveta din biroul său, timp de mai multe luni.

Când s-a întors, Leadbetter a găsit borcanul acoperit cu o substanţă neagră. „M-am gândit că are vreo legătură cu microbii, aşa că am început să facem o serie de teste”, a spus el.

Cercetătorii au constatat că învelişul de culoare neagră era, de fapt, mangan oxidat din cauza acestei bacterii, cel mai probabil aflate în apă. „Aceasta este o dovadă că astfel de creaturi trăiesc în apa din subteran”, a mai precizat profesorul.

Microbii în natură

„Un aspect minunat al microbilor din natură este că pot metaboliza diverse materiale, precum metale, pentru a obţine energia necesară celulelor”, a adăugat Leadbetter.

„Există un set întreg de literatură în domeniul ingineriei de mediu cu privire la sistemele de distribuție a apei potabile care sunt înfundate de oxizi de mangan. Dar cum și pentru ce motiv este generat un astfel de material, a rămas o enigmă. În mod clar, mulți oameni de știință au considerat că bacteriile care utilizează mangan pentru energie ar putea fi responsabile de asta, dar dovezile care susțin această idee nu erau disponibile până acum”
Jared Leadbetter

Supoziția e că bacteria poate folosi manganul în procesul de chemosinteză. Astfel, transformă dioxidul de carbon în biomasă. Așa ar putea fi explicat rolul manganului în natură.

„Aceste noi informaţii ajută la înţelegerea ciclurilor elementelor de pe Pământ şi relevă multe aspecte cu privire la mangan, care a contribuit la conturarea vieţii pe planetă”, a spus Woodward Fischer, profesor de geobiologie la Caltech.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol