La vârsta de 100 de ani, Neagu Djuvara primea “Steaua României”, cea mai înaltă decorație a statului Român, în semn de înaltă apreciere față de dăruirea cu care acesta și-a servit patria. Istoric, filosof, jurnalist, diplomat și romancier, Neagu Djuvara este la  ora actuală una dintre cele mai îndrăgite personalități culturale din România, apreciat pentru spiritul său viu și pentru erudiția sa. Acum sărbătorim trecerea primul an peste centenar și faptul că avem în viață un istoric care a luat parte la schimbările din secolul al XX-lea.

Copilăria este marcată de schimbările politice

Neagu Djuvara s-a născut la București în data de 18 august 1916, în sânul unei familii aristocrate, de origine aromână, a cărei genealogie ajunge până în secolul al XVIII-lea și care a dat mulți oameni politici și diplomați de prestigiu. Încă din copilărie, viața i s-a așezat sub semnul istoriei, după cum povestea într-un interviu acordat pentru Agerpres.ro, în martie 2016.

Născut la trei zile după ce, în 1916, România intra în război, familia s-a refugiat mai întâi în Moldova, pentru ca apoi, trecând prin Rusia, la Sankt Petersburg unde au trăit momente dramatice în timpul declanșării Revoluţiei bolşevice, să ajungă în Belgia, la bunicul său care era reprezentantul României la Bruxelles. Marele Război și-a lăsat o amprenta importantă asupra familiei Djuvara, tatăl lui Neagu, Marcel Djuvara, căpitan de geniu în armata română, moare în noiembrie 1918 în cursul marii epidemii de gripă spaniolă, la câteva zile după armistițiul care consemna capitularea Germaniei. Mama sa, Tinca Grădișteanu, aparținea și ea ultimei generații dintr-o familie de boieri munteni. În noiembrie 1917 aceasta scapă, împreună cu fiii săi Răzvan și Neagu din Petersburgul cuprins de revoluția bolșevică, luând ultimul tren spre Helsinki.

Studii, legătura cu România și exil

Neagu Djuvara își face studiile la Paris, și devine licențiat în litere la Sorbona, iar în 1940 devine doctor în drept. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial participă la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer în rezervă și este ulterior rănit aproape de Odessa.

În 1943 intră prin concurs la Ministerul de Externe și este trimis ulterior curier diplomatic la Stockholm în dimineața zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legație la Stockholm de guvernul Sănătescu, va râmâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniștii preiau controlul acestui minister.

Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, Neagu Djuvara hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații ale diasporei românești (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”). În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept international şi de istorie economică la Universitatea din Niamey, potrivit TVR.ro.

Între timp, reluase studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, capătă doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei; mai târziu, obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.).

Din 1984, Djuvara devine secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după decembrie 1989, când, după un exil de 45 de ani petrecut în Franţa şi Niger, Neagu Djuvara s-a întors în România. Din 1991 şi până în 1998, va fi profesor – asociat la Universitatea din Bucureşti.

Neagu Djuvara este membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga” din Bucureşti. În 2012, i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti şi titlul de Doctoris Honoris Causa al Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi

A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinul naţional „Serviciul Credincios” şi cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofiţer.

Printre cele mai cunoscute cărţi publicate de reputatul istoric se numără:

„Civilizaţii şi tipare istorice” (1975),

„Între Orient şi Occident. Țările române la începutul epocii modern” (1995),

„O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” (1999),

„Cum s-a născut poporul român” (2001),

„Amintiri din pribegie” (2010),

„Trecutul este viu. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Neagu Djuvara” (2014).

[Sursă imagine: academiacatavencu.info]

---