5 martie 2021, 6:12

Diplomatul român Nicolae Petrașcu, autorul primului studiu critic despre Mihai Eminescu

La 15 ianuarie sărbătorim Ziua Culturii Naționale, care reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889). Cu acest prilej, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe (MAE) prezintă succint istoria primului studiu critic despre Mihai Eminescu, avându-l ca autor pe diplomatul Nicolae Petrașcu (1859 – 1944).
La puțin timp după moartea poetului, liderul „Junimii”, Titu Maiorescu, i-a solicitat lui Nicolae Petrașcu să redacteze un studiu critic despre Mihai Eminescu care să fie publicat în revista „Convorbiri literare”. În acea perioadă, Nicolae Petrașcu era secretar de legație la Legația României de la Constantinopol (1889-1891), dar și un apropiat al „Junimii” frecventând ședințele Societății încă din 1883.

Admis prin concurs la MAE

Absolvent al Facultății de litere și drept de la București în 1884, Nicolae Petrașcu a fost admis prin concurs în Ministerul Afacerilor Străine, cu gradul de atașat de legație. În cadrul administrației centrale a MAS a activat la Diviziunea Politică, iar în perioada 16 aprilie 1888 – 16 martie 1889 a fost șeful de cabinet al ministrului Petre P. Carp.
În serviciul exterior a îndeplinit misiuni la legațiile României de la Constantinopol (1886-1887 și 1889-1891), Viena (1887) și Paris (1889). În 1892 a părăsit cariera diplomatică și s-a dedicat activităților literare.

Studiu critic despre Eminescu

Nicolae Petrașcu a redactat studiul critic despre Mihai Eminescu pe tot parcursul anului 1890. Acesta a fost publicat în mai multe numere ale revistei „Convorbiri literare” (nr. 8 din 1 noiembrie 1890, nr. 9 din 1 decembrie 1890, nr. 11 din 1 februarie 1891, nr. 3 din 1 iunie 1891, nr. 8 din 1 noiembrie 1891 și nr. 11-12 din 1 martie 1892).
Spre sfârșitul anului 1892, studiul a fost revizuit și publicat în volum la Socec, una dintre cele mai cunoscute edituri ale epocii. Nicolae Petrașcu a dedicat această carte lui Titu Maiorescu, la inițiativa căruia a scris, de altfel, primul studiu de eminescologie și cu sprijinul căruia l-a publicat atât în foileton în revista „Convorbiri literare”, cât și în volum.
În 1893, Nicolae Petrașcu a primit, pentru acest studiu critic despre Poetul Național, medalia „Bene-Merenti”, clasa I pentru merite literare.
În 1933, o altă editură cunoscută în epocă, Bucovina I.E. Torouțiu, a publicat o nouă ediție a volumului.

Primul studiu critic eminescian

Deși lucrarea lui Nicolae Petrașcu nu se ridică la nivelul studiilor despre Eminescu, elaborate ulterior de eminescologi de prestigiu precum George Călinescu, totuși istoria literaturii române consemnează acest volum drept primul studiu critic eminescian.

De altfel, autorul însuși și-a considerat volumul „mai mult o evocare admirativă a marelui poet”, deoarece „a doua zi după moartea lui [Eminescu] nici nu puteau fi la îndemâna cuiva datele trebuincioase asupra vieții lui”.

Un diplomat român, autorul primului studiu critic despre Mihai Eminescu

Conform Dicționarului literaturii române de la origini până la 1900 (Editura Academiei, București, 1979), studiul lui Nicolae Petrașcu reprezintă „prima lucrare amplă care cercetează viața și opera marelui poet”. De asemenea, se afirmă în articolul dedicat autorului diplomat, „pe baza unor documente inedite, Petrașcu reconstituie cu exactitate momentele principale din existența lui Eminescu și discută competent câteva trăsături caracteristice ale operei (componența vocabularului, muzicalitatea și armonia versului), inițiind studiul formal al poeziei eminesciene”.

Nicolae Petrașcu l-a cunoscut personal pe Mihai Eminescu, fiind un mare admirator al poetului încă din timpul vieții sale. Într-un volum dedicat personalităților românești pe care le-a cunoscut, Nicolae Petrașcu evocă în termeni elogioși momentul în care l-a văzut pentru prima dată pe Eminescu: „Era într-o seară din toamna anului școlar 1880-81. Eminescu, pe care mi-l arătă un student bucureștean, ieșea de la redacția gazetei Timpul de la Bossel, trecu podul Mogoșoaiei în fața casei Oteteleșeanu, o luă prin piața Teatrului Național, coborî spre strada Câmpineanu și intră într-un birt din fața Pasagiului Român, unde se așeză la o masă liberă, își scoase pălăria și comandă ceva chelnerului. Urmărit de mine, luai și eu loc la câțiva pași în apropiere de dânsul și putui să-i observ în răgaz făptura și trăsăturile capului aceluia, ale cărui poezii mă încântară atât de mult, ani de-a rândul. […] Înfățișarea lui creștea poate în ochii mei, văzută sub aureola poetului, dar impresia mea era în mare parte adevărată, căci natura fusese darnică cu el și în privința aceasta. De statură deasupra mijlociei, cu trupul bine legat, cu trăsăturile feței regulate, părul negru, lucios și cam lung, fruntea înaltă și senină, de parcă se cobora din lumea unui vis, ochii negri umbriți și adânci, pe cari arareori ți-i dădea să-i privești, căci vorbea cu ei mai mult aplecați în jos, parcă de teamă de a nu părea că te observă, – în clipa însă în care ți-i trece pe dinainte, surprindeai, în pâlpâitul unei lumini incandescente, ca un scăpărat al focului tainic ce-i ardea sufletul; zâmbetul mobil, variind în orice moment, fiind întrebător, confirmativ, iertător, disprețuitor, dureros, oglindindu-i oarecum mimica gândirii, nasul corect, mustața neagră, buzele armonioase, barba rasă, gâtul rotund și larg, pielița obrazului albă, mată și palidă, aerul feței pătruns de inspirație. Și toate acestea, învăluite într-o modestie și o timiditate ce-l înfrumusețau și mai tare. Ceea ce caracteriza mai mult omul, era o blândețe adâncă, o teamă de a nu supăra pe nimeni”. (N. Petrașcu, Icoane de lumină, vol. III, Editura Casei Școalelor, București, 1940, pp. 6-7)

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.