10 octombrie 2024, 20:27

Disney mai amână un film. “Moarte pe Nil” nu mai iese în 2020

Compania Disney a anunțat retragerea din calendarul premierelor a producției “Moarte pe Nil”.

Premiera filmului urma să aibă loc de Sărbători. Nu s-a precizat când în 2021 ar urma să fie reprogramată.

Filmul ”Moarte pe Nil/ Death on the Nile” este ecranizarea romanului omonim al Agathei Christie. Ea îl readuce în central atenției pe detectivul Hercule Poirot, interpretat de Kenneth Branagh. Cu care, de altfel, ne-am mai întâlnit recent și în “Crima din Orient Express” (2017).

Din distribuția filmului mai fac parte Gal Gadot, Armie Hammer, Annette Bening sau Letitia Wright.

“Moarte pe Nil”, pe lunga listă a premierelor amânate

Anunţul referitor la această peliculă, a cărei premieră era prevăzută pentru 18 decembrie în America de Nord şi în alte ţări de pe glob, reprezintă cea mai recentă lansare care a fost amânată în contextul eforturilor pe care industria filmului le face pentru a recupera pierderile cauzate de pandemia de COVID-19.

”Wonder Woman 1984”, produs de Warner Bros., este în prezent ultimul potenţial blockbuster hollywoodian prezent încă în calendarul 2020, preconizat să fie lansat pe 25 decembrie.

Să vedem dacă rezistă

Studiourile de la Hollywood au amânat o serie de pelicule, printre care cel mai recent film din franciza James Bond, ”No Time To Die”, şi filmul de acţiune ”Black Widow”, pentru anul 2021.

O listă mai amănunțită cu blockbusterele amânate puteți găsi  AICI.

 

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol