25 aprilie 2024, 1:21

Doi laureați ai Premiului Nobel, la „Timișoara – Capitală Culturală Europeană”

Zilele viitoare vor avea loc conferințe susținute de doi laureați ai Premiului Nobel, Orhan Pamuk, care a primit distincția pentru literatură, și Jean-Marie Lehn, câștigător al Nobelului pentru chimie.

Programul „Timișoara – Capitală Culturală Europeană” din această lună, aprilie, include un festival de artă, tehnică și istorie analogică, spectacole desfășurate într-un camion, conferințe cu personalități de renume, sesiuni de plantare, concerte, ateliere de dans, expoziții, tururi ghidate și lansări de carte.

Până la data de 30 aprilie, peste 50 de artiști din 10 țări vor participa cu fotografii, filme, experimente de sunet și obiecte în cadrul Festivalului internațional „Analog Mania”.

De asemenea, zilele următoare vor avea loc conferințe susținute de doi laureați ai Premiului Nobel, Orhan Pamuk, care a primit distincția pentru literatură, și Jean-Marie Lehn, câștigător al Nobelului pentru chimie.

Luni, pe 3 aprilie, de la orele 19:00, prestigiosul scriitor va participa la o dezbatere publica moderata de scriitorul Radu Paraschivescu. In cadrul intalnirii, va oferi propria viziune asupra culturii si literaturii spatiului de frontiera situat intre Orient si Occident.

Marti, 4 aprilie, de la orele 10:00 comunitatea academica din UVT ii va acorda lui Orhan Pamuk titlul de Doctor Honoris Causa, intr-o festivitate speciala pentru spatiul cultural si intelectual romanesc si european.

Ambele evenimente vor avea loc in Aula Magna a UVT iar intrarea este deschisa tuturor dar se va face pe baza inscrierii prealabile, in limita locurilor disponibile. Detalii pe site-ul timisoara2023.eu.

Jean-Marie Lehn, laureat al premiului Nobel pentru Chimie (1987), membru de onoare al Academiei Române, va fi prezent la UVT la 11 aprilie, pentru o întâlnire de mare strălucire intelectuală, pusă sub semnul pasiunii pentru știință.

Academicianul francez a fost laureat în 1987 cu Premiul Nobel pentru Chimie, alături de alți doi cercetători, pentru munca depusă în sinteza criptanzilor.

Acordarea distincției a fost motivată de faptul că Jean-Marie Lehn a găsit în 1969 molecule înrudite, pe care le-a numit „criptand”, prin care este posibilă crearea de compuși chimici, în reacții chimice care au un impact semnificativ asupra proceselor biologice.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol