Doi pacienţi răniţi în urma exploziilor de la Crevedia, care au fost internați la spitale din Milano, vor ajunge la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara.
Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean Timișoara, a declarat pentru Tion că pacienții sunt în drum spre Timișoara și vor ajunge în cursul nopții la Spitalul Județean.
Astfel, au fost pregătite două boxe pentru a fi primiți. Cei doi vor fi evaluați, iar în funcție de starea lor se va decide dacă vor fi transferați spre alte unități spitalicești.
Unul dintre ei a fost internat cu arsuri pe peste 90% din suprafaţa corpului. Respiră spontan, este stabil hemodinamic şi are o evoluţie clinică favorabilă.
Celălalt bolnav, care a avut peste 45% din suprafaţa corporală arsă, respiră spontan, fiind stabil hemodinamic, cu o evoluţie clinică favorabilă. De asemenea, el este monitorizat intensiv continuu.
Au fost externaţi 50 de pacienţi afectaţi de exploziile produse la sfârşitul lunii august la o staţie GPL din Crevedia: 41 din spitale din ţară şi nouă din străinătate, iar şase au murit.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol