12 noiembrie 2024, 5:47

Două probleme MARI pentru Djokovic. Roland Garros acceptă doar vaccinați. Un sponsor uriaș “reevaluează” situația

Două probleme MARI pentru Djokovic. Când a părăsit Australia, fanii lui Djokovic își făceau deja calcule pentru Open-ul Franței de la Rolan Garros. Numai că tot ce se știa în acel moment s-a spulberat.

Guvernul francez a precizat că toţi jucătorii care vor concura la turneul de Mare Şlem de la Paris vor trebui să aibă schema completă de vaccinare.

Rectificarea a venit de la ministrul Sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu, la câteva ore după ce Parlamentul a adoptat definitiv proiectul de lege care impune un certificat de vaccinare pentru multe activităţi ale vieţii sociale, inclusiv asistarea la competiţiile sportive.

Într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter, demnitarul francez de origine română a afirmat că odată cu adoptarea acestui certificat sanitar, „în forma în care a fost promulgat, el va fi obligatoriu pentru a intra în spaţiile deja supuse paşaportului sanitar (stadioane, teatre sau săli), atât pentru spectatori, sportivi, profesionişti, francezi sau străini”.

Lacoste e nemulțumit

Marca franceză de echipament sportiv Lacoste, sponsor tehnic al lui Novak Djokovic, a anunţat, luni, că doreşte să analizeze evenimentele care au declanşat o luptă juridică de aproape două săptămâni şi l-au împiedicat pe liderul mondial să-şi apere titlul la Australian Open.

„Cât mai curând posibil, vom lua legătura cu Novak Djokovic pentru a analiza evenimentele care i-au însoţit prezenţa în Australia”, a precizat brandul francez de îmbrăcăminte.

Producătorul francez de automobile Peugeot, un alt sponsor al lui Djokovic, a refuzat să comenteze situaţia liderului ATP.

Djokovic are acorduri de sponsorizare în valoare de 30 de milioane de dolari pe an, potrivit Forbes, şi a fost al 46-lea cel mai bine plătit sportiv din lume în 2021.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol