24 octombrie 2020, 3:41

Dragoș Iliescu, omul din spatele Brio, platforma care îți spune care este nivelul de cunoștințe și competențe ale unui elev

Îi spunem ”carantină”, ”izolare”, ”stare de urgență”, ba chiar și ”lockdown”, că unora dintre noi parcă ne vine mai ușor să împrumutăm un cuvânt din engleză, pentru a desemna ceva ce parcă n-am vrea să ne rămână în viață. Și totuși pandemia de coronavirus ne-a adus și izolare, și școală online, și telemuncă, și tot felul de noutăți, chiar dacă nu ni le doriserăm.

Oameni care fac lucrurile să se miște

Unii, în ”lockdown” n-au stat degeaba, din contră, s-au gândit la cum să facă lucrurile să meargă și în viața asta de tip nou.

Dragoș Iliescu, chief scientist și fondator Brio®, este unul dintre ei.

Pe scurt, este profesor universitar, expert în psihometrie și fondatorul start-up-ului edtech Brio.ro, prima și singura platformă digitală de teste standardizate din România.

Acestea îți spun cu adevărat care este nivelul de cunoștințe și competențe ale unui elev și analizează performanța acestuia în raport cu performanța obținută de ceilalți elevi de aceeași clasă, la nivel național.

Avantaje

Toate acestea le oferă părinților o evaluare 360 de grade a copilului și o imagine mult mai clară asupra a ceea știu și ce pot aceștia.

Faptul că testele sunt evaluate cu ajutorul computerului oferă avantajul major că nu există riscul de eroare în stabilirea rezultatului.

Site-ul editiadedimineata.ro l-a invitat la o cafea virtuală pe Dragoș Iliescu, pentru a vă povesti despre creativitatea în izolare și despre platforma care s-ar putea să intereseze pe cât mai mulți în viitorul apropiat.

Maximă productivitate

Ce a însemnat pentru dumneavoastră perioada de izolare, cum ați trăit-o în plan personal și profesional?

Din punct de vedere personal, perioada de izolare (lockdown) a fost pentru mine una de maximă productivitate. Mai mult, nu îmi aduc aminte ca în ultimii 5-6 ani să mai fi avut o perioadă atât de productivă. Asta m-a făcut să realizez și mai acut ceea ce de fapt știam deja, dar nu conștientizam atât de explicit – că o parte semnificativă din timpul nostru este, de fapt, timp neproductiv, în care nu lucrezi sau pe care îl pierzi în trafic sau la ședințe prelungite. Iar în perioada de lockdown aceste lucruri nu au mai existat.

Din punctul de vedere al Brio®, pandemia a contribuit la a face evidente o parte dintre lucrurile pe care noi încercam să le transmitem de ceva vreme.

Practic, după prima lună de pandemie nu mai era nevoie să explicăm de ce este benefică evaluarea digitală și de ce este nevoie de un sistem de evaluare digitalizat pentru a ajuta elevii, profesorii, părinții.

Provocări din punct de vedere tehnic

În același timp, a fost și o perioadă în care din punct de vedere tehnic a trebuit să ne luptăm cu o seamă de provocări, deoarece să scalezi brusc de la câteva sute de utilizatori activi la câteva zeci de mii este o provocare ce pune o presiune din punct de vedere tehnic.

În primele luni de la anunțarea stării de urgență am oferit gratuit serviciul pentru elevii care se pregăteau de bacalaureat și evaluarea națională, lucru ce a reprezentat, de asemenea, o provocare, pentru că am ținut cont de chemarea noastră socială, dar trebuia să nu uităm că suntem, totuși, un start-up comercial.

Cum vedeți școala online în România?

Când vorbim de școala online, trebuie să ne gândim, inevitabil, la resursele digitale pe care le avem la dispoziție. Iar în România, din păcate, aceste resurse lipsesc. Aici mă refer la resurse digitale educaționale în limba română: documentare, filme, jocuri, întreg ecosistemul de resurse necesar dincolo de tehnologia de intermediere.

În alte țări, instituțiile guvernamentale susțin prin granturi dezvoltarea directă de astfel de resurse, iar în România această susținere lipsește. Puținele resurse existente s-au dezvoltat de cele mai multe ori în doar câteva centre sau zone de excelență datorită pasiunii și energiei unor profesori sau unor directori.

Școală și pandemie 

Cum ați fi văzut școala în toată această perioadă și cum o vedeți în viitorul apropiat?

 În viitorul apropiat, oricărei persoane implicate într-un fel sau altul în educație îi va fi foarte dificil să facă o disjuncție de situația pandemică. Pentru că funcționarea școlilor depinde de evoluția pandemică, de numărul noi de cazuri, care pot conduce din nou la închiderea școlilor.

Din acest motiv, observ un sentiment de teamă general din partea tuturor celor implicați, cu o presiune extrem de mare asupra familiilor, care pe de o parte se află în fața unor provocări din punct de vedere tehnologic, pe de altă parte au preluat integral rezolvarea problemelor de la clasă.

Ce este Brio, cui i se adresează și care sunt planurile de dezvoltare a platformei? Cum ajunge Brio la publicul-țintă și care sunt avantajele platformei?

Brio® este un produs digital de măsurare a performanței educaționale prin teste standardizate. Avantajul major al platformei este că oferă rezultate vizibile în ceea ce privește îmbunătățirea rezultatelor.

Brio.ro pune la dispoziția elevilor din clasele I-XII teste standardizate de limba română și matematică. Însă elevii pot accesa și teste de inteligență, de stiluri de învățare, de aptitudini vocaționale. Toate acestea le oferă părinților o evaluare 360 de grade a copilului și o imagine mult mai clară asupra a ceea știu și ce pot aceștia.

Faptul că testele sunt evaluate cu ajutorul computerului oferă avantajul major că nu există riscul de eroare în stabilirea rezultatului. Mai mult decât atât, rezultatele sunt perfect comparabile între elevii de aceeași clasă care se testează la aceeași materie și la aceleași capitole, indiferent de numărul de teste efectuate.

Despre teste

Brio® se adresează în egală măsură elevilor, părinților, profesorilor și directorilor de școli, adică tuturor actorilor implicați în procesul educațional, și vine ca o sursă alternativă de testare. Avantajele testării standardizate, și implicit ale platformei Brio®, sunt că îți spun cu adevărat care este nivelul de cunoștințe și competențe ale unui elev și analizează performanța acestuia în raport cu performanța obținută de ceilalți elevi de aceeași clasă, la nivel național. Testele acoperă toate nivelurile de dificultate și sunt realizate în concordanță cu programa școlară.

Fiind un produs cu o anvelopă digitală, pentru a ajunge la public folosim, de asemenea, instrumente digitale, digital marketing. Iar accesul pe platformă se realizează foarte simplu, prin crearea unui cont de utilizator și selectarea unui tip de abonament. Utilizatorii au la dispoziție și opțiunea de a încerca platforma gratuit, timp de o săptămână, după care se pot decide asupra tipului de abonament pe care îl preferă.

Sigur, pentru utilizarea în regim instituțional (școli, clase de elevi, grupuri de studiu etc.) există oferte dedicate referitor la care se pot solicita detalii suplimentare la adresa de email [email protected].

Listarea pe SeedBlink, un succes

Referitor la planurile noastre, listarea noastră pe SeedBlink a fost un succes, suntem extrem de fericiți că ne-am depășit targetul pe care ni l-am propus pentru atragerea de investitori.

Iar ca parte din obiective ne propunem să investim în primul rând în rafinarea și dezvoltarea produsului, în implementarea unor algoritmi dinamici de Artificial Intelligence prin care să trecem la generarea procedurală a testelor și scorare pe baza unor algoritmi de clasificare.

Ne dorim să extindem aria de teste generate și către alte materii. Totodată, ne propunem să facem primii pași și către extinderea internațională și vom continua să intensificăm eforturile din zona de marketing si comunicare.

Care este scopul lui, deci beneficiul publicului-țintă?

 Fără îndoială, toți participanții la educație pot identifica beneficii în tehnologia Brio®. Pentru că dacă vrei să îmbunătățești ceva, evident că ar trebui să măsori acel ceva și să evaluezi progresul. Dacă nu măsori, nu poți gestiona. Testarea în sine organizează cunoștințele la un nivel superior, iar simplul fapt că te testezi, te ajută să înveți materia respectivă.

Elevii își pot monitoriza progresul, vor înțelege ce știu foarte bine și care sunt lucrurile pe care încă nu le stăpânesc suficient de bine, îi ajută să se compare cu alți copii de aceeași clasă și de aceeași vârstă și să afle cum se clasează în această ierarhie teoretică. Totodată, obișnuirea cu situația de testare este un beneficiu deloc de neglijat.

Studiile epidemiologice de sănătate mintală arată că 30% din populația școlară suferă de anxietate de testare, ceea ce înseamnă că sistematic, această categorie este subevaluată. Și ce soluție mai bună pentru a remedia acest aspect decât punându-i pe copiii respectivi cât mai des în situații de examinare. În plus, familiaritatea cu această situație va duce în timp la o mai mare încredere în sine, în faptul că elevul va fi mult mai încrezător că poate obține un rezultat mai bun decât cel din prezent.

În ceea ce îi privește pe părinți, aceștia trăiesc din păcate într-un vid de informație, nu cunosc cât știe, cât nu știe copilul lor, dar vor să îl ajute. Prin raportul detaliat pe care îl oferă Brio®, părinții primesc de fapt un tablou multidimensional, care le arată situația copilului și pe ce ar trebui să se concentreze mai mult, cum ar putea trece de la o clasă de performanță la alta și cât timp trebuie să dedice pentru a obține acest rezultat.

Timp pentru profesori

Totodată, profesorii au posibilitatea de a deveni participanți la acest ecosistem digital de educație, deoarece timpul pe care până înainte îl alocau evaluării (crearea de teste, administrarea și corectarea lor etc.), îl pot investi acum în lucrul cu copiii și în dezvoltarea relației cu părintele. Statisticile arată că profesorii de gimnaziu din România petrec, în medie, 14 ore pe săptămână cu evaluarea elevilor, ceea ce reprezintă mai bine de o treime din timpul lor util de la școală.

Ce model occidental aveți, ce exemplu care să funcționeze în alte țări?

 Atunci când vorbim de testare educațională, de departe modelele americane reprezintă etalonul. Dintre cele americane menționez ETS – Educational Testing Service și College Board, iar din Europa, pe cel al sistemului educațional olandez, CITO.

Domeniul testării educaționale este încă într-un stadiu incipient în România, comparativ cu ceea ce întâmplă, spre exemplu, în vestul Europei, SUA sau Canada. De aceea chiar e un motiv de mândrie că am reușit să creăm prin Brio® un produs local, 100% bazat pe programă românească și pe expertiza profesorilor români care au realizat problemele de matematică și de limba română din cadrul testelor. Este adaptat programei românești, dar în același timp bazat pe tehnologie psihometrică de nivel internațional.

Satisfacția cea mai mare este că am reușit să îmbrăcăm întreaga expertiză din spatele Brio® într-un produs digital, prietenos, care livrează bine și rapid, printr-o tehnologie scalabilă.

Nod de informație

Unde se acumulează toată informația obținută prin intermediul Brio și cum e procesată și folosită mai departe?

 Suntem extrem de atenți la securitatea datelor, de aceea bazele sunt criptate, iar informația este stocată pe serverele noastre, care respectă toate principiile GDPR. Informațiile sunt procesate strict pentru rațiuni statistice și pentru a aduce îmbunătățiri produsului.

Și da, din punct de vedere al informațiilor statistice despre școală, progres educațional etc. începem să devenim un important nod de informație care în curând va putea pune la dispoziția media și decidenților informații critice care nu mai există nicăieri. Acesta este, de bună seamă, nu doar avantajul unui număr mare de utilizatori și a datelor astfel generate, ci și a dedicării către a prelucra aceste date și a extrage din ele concluzii cu valoare pentru decidenți.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.