În căutarea unui echilibru între nevoia de mână de lucru şi competitivitate, Germania se gândeşte să introducă şi ea săptămâna de lucru de patru zile,...
2.000 de studenți de la patru universități din București – Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Universitatea din București, Universitatea de Științe Agronomice și...
Noul medicament inhibitor de molecule mici generat de inteligența artificială al Insilico Medicine reprezintă o nouă etapă importantă în dezvoltarea de medicamente farmaceutice. Primul medicament...
Un venit de bază universal de 1.600 de lire sterline pe lună urmează să fie testat în Anglia pentru prima dată într-un program pilot. Treizeci de persoane vor...
Peste 500 persoane vor beneficia de testări gratuite pentru hepatita B și C, în perioada 17-31 mai, în județele Brașov, Argeș, Cluj și Giurgiu, în...
O nouă sesiune de testare gratuită pentru cancerul colorectal în cadrul Cabinetului dr. Marina Pircălabu, situat în Piața Națiunilor Unite nr. 3-5, foarte aproape de...
Din ce în ce mai multe state impun pasagerilor care sosesc pe calea aerului din China prezentarea unor teste negative pentru COVID-19, din cauza noului...
Italia a dispus efectuarea de teste antigen COVID-19 nazofaringian și secvențierea virusului pentru toți pasagerii care vin din China, a anunțat miercuri ministrul Sănătății. „Măsura...
27 de companii care testează săptămâna de lucru de 4 zile au anunțat că este puțin probabil să se mai întoarcă vreodată la săptămâna de...
Ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov a făcut apel la dealerii de arme occidentali, cerându-le să lase trupele sale să le testeze produsele împotriva rușilor....
- 1
- 2
- 3
…
- 8
- Pagina precedentă →