Vârsta medie a copiilor din România cu mame plecate în străinătate este de 11,3 ani, respectiv 8,2 ani pentru copiii cu tatăl plecat la muncă. Aceste cifre ridică întrebarea: Cine are grijă de copiii care rămân în România?

Părinții români tind să plece pentru a lucra în țări precum Austria, Germania, Italia și Spania. Din cauza distanței, aceștia ajung acasă doar de câteva ori pe an. Astfel, copiii sunt crescuți de părintele rămas sau de bunici.

Din această cauză, copiii trec printr-o responsabilizare prematură, fiind obligați să se ocupe de treburile casei, scrie Tion.

„Bunica e mereu bolnavă acum. Mai demult a fost mai bine. Și îmi spune să îmi văd de treburile mele, să fac treabă în gospodărie și să nu mai visez tot felul de lucruri și tot felul de meserii. Că locul meu e aici să am grijă de ea. Dar eu îmi doresc altceva. Și îmi vine să plâng că nici pe bunica nu pot să o las. Că ea m-a crescut”, a mărturisit o fată de 13 ani.

Plecarea părinților are efecte și asupra educației copilului. Absenteismul școlar este mai ridicat în rândul copiilor cu părinți plecați. Lipsa focusului pe educația copilului duce și la comportamente dăunătoare precum violență, consumul alcool și alte substanțe.

Totuși, din cauza stigmei existente față de copiii care se află în această situație, ei sunt la rândul lor agresați fizic și verbal de către colegi sau cadre didactice.

„După ce a plecat tata a fost rău. M-am săturat să îmi spună mama că am rămas «bărbat» în casă. Eu nu vreau să fiu bărbat. Eu vreau să fiu un copil și să mă joc cu ceilalți copii, nu să fac treabă toată ziua” (băiat, 9 ani)

„Nu aș putea să vă spun dacă este mai bine sau nu că a plecat. Este mamă… mă iubește, ține la mine, dacă am nevoie de ceva mă ajută.

Dacă am nevoie de un sfat este lângă mine cu vorba, dar cum de obicei este plecată în străinătate, nici nu vreau prea mult să o îngrijorez sau s-o supăr cu ale mele, pentru că are și ea supărările și problemele ei și știu că a plecat pentru mine, să-mi fie mai bine. Și trebuie să înțeleg și să accept că așa este bine. Dar câteodată mă doare de cred că am urme pe inimă” (fată, 12 ani)

„Mi-aș dori să vină tata, că m-am săturat! M-am săturat să muncesc! Eu sunt doar un copil. Am numai 9 ani. Și fratele meu doar 8. Noi nu suntem bărbați cum zice mama. Sunt lucruri pe care nu pot să le fac, că sunt treburi grele.

Mă dor mâinile, mă doare spatele de la gălețile de apă pe care le car pentru animalele din curte. Sunt obosit de nu pot să dorm. Vreau să mă joc, nu să muncesc până seara! (îi curg lacrimile)” (băiat, 9 ani)

Acestea sunt câteva dintre mărturisirile dureroase ale copiilor. Plecarea părinților le afectează semnificativ starea psihologică. Au adesea stări și sentimente de singurătate, tristețe, oboseală, nervozitate, stres și lipsă de energie.

Unii au apelat la consiliere psihologică, dar din păcate nu toți copiii au această posibilitate. Chiar dacă se simt mai puțin ocrotiți și iubiți decât ceilalți copii, ei încearcă să treacă singuri peste aceste sentimente.

Asociația Salvați Copiii România luptă să îi ajute pe copiii aflați în această situație prin programul „Protecție și educație pentru copiii afectați de migrația pentru muncă în străinătate”.

Scopul programului este acela de a-i ajuta pe copiii rămași singuri acasă, dar și pe părinții sau persoanele în grija cărora au rămas copiii să depășească această perioadă de criză, prin dezvoltarea de servicii destinate acestora.

 

---