20 aprilie 2024, 15:19

După 55 de ani, moartea lui John F. Kennedy rămâne un mister

Chiar dacă au trecut mai bine de cinci decenii de la tragica moarte a lui Jhon F. Kennedy, încă există o mulțime de secrete care ascund circumstanțele în care a fost asasinat cel mai iubit președinte american. Pe 22 noiembrie 1963 Kennedy a fost împușcat mortal pe când efectua un tur al orașului într-o mașină decapotabilă alături de soția sa Jacquelline, fiind însoțiți de guvernatorul de atunci al statului Texas, John Bowden Connally, Jr. (care a fost la rândul său rănit grav) și de soția acestuia.

Numărul teoriilor privind asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy este atât de mare, încât a dat naștere multor teorii conspiraționiste, de-a lungul timpului. Peste 50% dintre americani se îndoiesc de versiunea oficială relatată de consilierii și apropiații președintelui. Astfel, cei mai sceptici consideră că, asasinul nu putea să plănuiască și să acţioneze de unul singur şi de aici au început să circule cele mai diverse teorii conspiraţioniste.

Atacatorul, Lee Harvey Oswald, a fost prins la câteva zeci de minute de când preşedintele a fost declarat mort. L-au arestat însă pentru o altă crimă, abia apoi şi-au dat seama cu cine au de-a face. Avea 24 de ani când a apăsat pe trăgaci, ascuns în spatele unei ferestre de la etajul al şaselea al clădirii în care se afla Depozitul de Carte al statului Texas. Lucrase în cadrul forţelor armate navale ale Statelor Unite, dar dezertase în URSS în 1959 şi a locuit acolo aproape trei ani. Când a fost prins de poliţişti, a spus sec:„Păi, cred că s-a terminat totul acum”, potrivit Historia.ro. 

 

Sursă Foto: history.com

Teorii privind asasinarea lui Jhon F. Kennedy

Una dintre cele mai cunoscute teorii cu privire la moartea lui JFK, este legată de faptul că pur și simplu s-a aflat în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, din cauza faptului că Texasul era un teritoriu ostil pentru el: extrema dreaptă fiind foarte virulentă împotriva sa, spune istoricul istoricul André Kaspi.

Această regiune era atât de înverșunată deoarece preşedintele condamnase segregarea, iar fratele său, Robert, susţinea mişcările pentru drepturile civile, măuri care la acea vreme încă se aplicau în regiunea texană.

O altă teorie susține faptul că președintele american ar fi fost asasinat de mafie. Această poveste nu plasează familia prezidențială într-o lumină atât de favorabilă, deoarece se speculează faptul că aceasta ar fi avut legături cu organizațiile suburbiilor.

Legătura dintre mafia şi familia Kennedy este făcută de tatăl lui John şi Rober. Joseph Kennedy ar fi fost în relaţii cu Sam Giancana, naş al lumii interlope din Chicago, în perioada prohibiţiei. Dar, după instalarea lui JFK la Casa Albă, în 1961, relaţiile dintre cele două părţi devin complicate.

Lumea interlopă îl acuză pe preşedinte că nu a încercat totul ca să-l elimine pe Fidel Castro. Înainte de Revoluţia castristă, Cuba era un centru imoportant pentru activităţile mafiei. Odată cu venirea la putere a comuniştilor a pierdut milioane de dolari.

Dar  în ciuda războiului împotriva mafiei, a moarţii misterioase a lui Robert Kennedy în 1968 şi a unor declaraţii ale liderilor lumii interlope că ar fi sponsorizat asasinarea preşedintelui,  „ investigaţiile au arătat că nu există dovezi credibile“ care să susţinţină această teorie, potrivit lui Vincent Quivy, potrivit Adevărul.ro.

Cine a fost omul cu umbrelă?

Sursă Foto: nrkbeta.no

Imediat după asasinarea președintelui, poliţia din Dallas a pus mâna pe filmul unui anumit Abraham Zapruder, care era în mulţime şi a susprins evenimentul. Imaginile sale dezvăluie prezenţa unui om cu o umbrelă care se deschide şi se închide, în momentul trecerii maşinii prezidenţiale . Dar în acea zi era  soare în Dallas. A fost deajuns pentru a hrăni fanteziile.

Pentru unii, este un semnal trimis către trăgător; pentru alţii, umbrela este o armă care aruncă săgeţi. Acest om cu umbrela a fost găsit şi şi-a explicat gestul. El a vrut să protesteze faţă de politica prea prietenosă a lui Joseph Kennedy faţă de Germania nazistă, pe când era ambasador al SUA în Regatul Unit între 1938 şi 1939. Umbrela neagră era o referire la premierul britanic Arthur Neville Chamberlain.
Ca oricare altă tragedie ale cărei circumstanțe misterioase nu s-au aflat nici astăzi, cu exactitate, asasinatul lui JFK a fost interpretat în diserse modului. Însă, niciuna dintre teoriile de mai sus nu o poate egala pe cea a ufologilor, care au o ipoteză extrem de hilară. Aceștia sunt de părere că președintele Kennedy a fost ucis pentru că avea să dezvăluie existenţa unor extratereştrii.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol