În galeria româncelor eroine alcătuită din femei tinere din diverse epoci, animate de dragostea de ţară şi spiritul de sacrificiu de care au fost capabile în situaţii extreme, își are locul bine meritat și Ecaterina Teodoroiu.

Astăzi se împlinesc 125 de ani de la nașterea marei luptătoare care a dominat elita feminină românească, oferind o adevărată lecție de curaj și patriotism. Născută sub numele de Cătălina Vasile Toderoiu, într-un mic sătuc din județul Gorj, se atestă că Ecaterina ar fi avut numai 23 de ani la momentul sacrificiului suprem pe câmpul de luptă.

În primii ani din viață, Cătălina a dat dovadă de o ambiție de fier. A început şcoala primară în satul natal şi a terminat-o la Târgu Jiu, unde învăţătoarea a înscris-o în catalog cu numele de Ecaterina Teodoroiu. Ecaterina a fost elevă, probabil între anii 1905-1909, la Şcoala româno-germană din Târgu Jiu (situată pe strada Popa Şapcă), unde director era Ştefan Bobancu. Etapa finală a studiilor sale a constituit-o perioada de şapte ani în care a frecventat cursurile liceale la Bucureşti, până în vara anului 1916. În 1909, Ecaterina se afla deja în Capitală, unde a urmat iniţial cursurile unui gimnaziu-pension de lângă Cişmigiu, dorind să devină învăţătoare. Ulterior şi-a continuat studiile la o şcoală de infirmiere, conform historia.ro.

Demonstrație de curaj și iubire față de patrie

După intrarea României în Primul Război Mondial, Ecaterina s-a ocupat de îngrijirea soldaților răniți pe front. Date fiind dăruirea şi angajamentul său, la începutul lunii octombrie 1916, tânăra a fost chemată la Bucureşti de către Regina Maria, unde își va consolida relațiile cu Familia Regală.

Într-o epocă în care femeile nu își aveau locul pe scena războiului, Ecaterina îi solicită colonelului Obogeanu să fie primită voluntară într-unul dintre regimentele de infanterie ale brigăzii. Ca urmare, ziua de 4 noiembrie o găseşte în marş spre comuna gorjeană Răşina, pentru a ţine piept inamicului pe aliniamentul Târgu Jiu-Brătuia-Răşina-Peşteana. Aici are loc primul episod eroic al tinerei combatante, care, intrând în contact cu inamicul care încercuise compania, a reuşit o eschivă demnă de un cercetaş iscusit.

Bătăliile au continuat, iar Ecaterina era o luptătoare înnăscută, capabilă de un angajament total din dorința de a-și răzbuna frații ce au pierit în război. În urma luptelor, juna ambițioasă a fost rănită destul de grav, suferind fracturi ale tibiei și femurului stâng. În timp ce se afla în spital, armata română s-a retras în Moldova, și ea a fost mutată pe rând în spitalele din Craiova, București și în cele din urmă, Iași.

Pentru aceste fapte de arme a fost decorată în martie 1917 mai întâi de organizația de cercetași cu „Virtutea cercetășească” de aur, iar apoi prin decret regal cu „Virtutea militară” clasa a II-a. A fost vizitată personal de regina Maria care i-a oferit decorația și a înaintat-o în gradul de sublocotenent.

Revenită pe front în vara lui 1917. La 20 august, Regimentul 43/59 Infanterie din care făcea parte ocupa pozițiile în tranșeele de pe Dealul Secului în zona localității Muncelu. În seara zilei de 22 august, în cursul unui atac declanșat de Regimentul 40 german și respins de trupele române, Ecaterina Teodoroiu cade eroic, fiind împușcată în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent.

---