25 aprilie 2024, 11:28

Eduard Antal va încheia turneul naţional „Orgile României” la Braşov şi Codlea, pe 27-28 august

Ultimele două concerte ale turneului naţional Orgile României susţinut de tânărul organist Eduard Antal, vor avea loc pe 27 August, ora 18:00 la Biserica Neagră din Braşov în cadrul Festivalului „Organ Nights” şi pe 28 August, ora 18:00 la Biserica Evanghelică din Codlea.

Aflat aproape de finalul turneului, Eduard Antal declara: „Orice revenire acasă reprezintă pentru mine o reîncărcare emoțională și spirituală, iar cele trei concerte din Moldova au fost prilejul reîntâlnirii oamenilor celor mai dragi mie: familia, prietenii și publicul.

 Ultimele două concerte

Această reîntoarcere la rădăcinile personale va fi transpusă foarte frumos în ultimele două concerte ale turneului, prin reîntoarcerea la „rădăcinile orgii” în România: zona Transilvaniei. Cred că aceasta este regiunea cu cea mai mare densitate a orgilor din România și, cu siguranță, aceasta este partea efervescentă a scenei organistice românești. Aici s-au construit cele mai frumoase instrumente, această zonă a fost căminul marilor organiști români și aici s-au organizat și se organizează cele mai multe concerte de orgă din țară.

Anul acesta, turneul se bucură de parteneriatul cu stagiunea estivală a Bisericii Negre din Brașov, care în ultimii 75 de ani a animat viața organistică din România, fiind un exemplu pentru noile festivaluri de profil. Pentru mine, va fi al cincilea an consecutiv când am onoarea de a cânta la fabulosul instrument Buchholz, care de peste 180 de ani adună oameni în jurul său, prilejuind crearea de povești. Pentru acest edificiu gotic am pregătit un repertoriu special, ce va oglindi ipostaze muzicale ale stilului gotic.

Încep să devin nostalgic acum, când conștientizez că cea de-a patra ediție a Turneului Național Orgile României se apropie de finalul unei veri pline de evenimente și reflectez mai profund  la ce a însemnat cu adevărat această experiență. Chiar dacă mai sunt doar două concerte, pot să afirm cu mâna pe inimă că această ediție a fost o ediţie despre fascinația întâlnirii cu oamenii, despre mirajul descoperirii locurilor și poate, cel mai important, această ediție a fost despre magia muzicii și a instrumentului sacru – orga clasică cu tuburi.”

 

Ediția a 4-a

 Turneul naţional Orgile României, ajuns la a patra sa ediţie, a revenit în lunile iulie şi august cu zece concerte în întreaga ţară, susţinute de tânărul organist Eduard Antal, continuând incursiunea în istoria acestui fabulos instrument pe teritoriul României, invitând la descoperiri şi redescoperiri ale unui tezaur cultural ascuns, prin recitaluri extraordinare susţinute în nouă catedrale şi biserici catolice şi reformate din România dar şi la Palatul culturii din Arad.

În bisericile din România există peste 1500 de orgi clasice cu tuburi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. Repertoriul ales de Eduard Antal propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru „Regina Instrumentelor” în secole de istorie a muzicii, cuprinzând lucrări adaptate sau scrise în original pentru orgă din repertoriul universal şi românesc din creaţia lui Louis-Nicolas Clérambault, Johann Pachelbel, Juan Cabanilles, Girolamo Frescobaldi, Padre Davide da Bergamo, Johann Sebastian Bach, Theodor Grünberger, Béla Bartók.

 

Turneul național – Orgile României  ediția a IV-a – iulie-august 2022

 

EDUARD ANTAL – orgă

27 August, ora 18:00 – Brașov, Biserica Neagră (Festivalul „Organ Nights”)

28 August, ora 18:00 – Codlea, Biserica Evanghelică

 

Detalii pe www.orgileromaniei.ro.

 

Program muzical Eduard Antal – orgă

 

Brașov, Biserica Neagră

Louis Vierne (1870-1937) – „Cathédrales” din 24 Pièces de Fantaisie, nr. 4, op. 55

Léon Boëllmann (1862-1897) – Suite Gothique, op. 25

– Introduction – Choral

– Menuet gothique

– Prière à Notre-Dame

– Toccata

Charles Marie Widor (1844-1937) – Symphonie gothique, op. 70

– Moderato

– Andante sostenuto

Henri Mulet (1878-1967) – Toccata „Tu es Petrus” din Esquisses byzantines

 

Codlea, Biserica Evanghelică

Louis-Nicolas Clérambault (1676-1749) – Suite du Deuxiéme Ton

Johann Pachelbel (1653-1706) – Chaconne în re minor P. 41

Juan Cabanilles (1644-1712) – Corrente italiana

Girolamo Frescobaldi (1583-1643) – Aria detta la Frescobalda, F 3.32

Padre Davide da Bergamo (1791-1863) – Elevazione in Re minore

Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Fantezia în sol major, BWV 572

Theodor Grünberger (1756-1820) – Nach der Epistel

Béla Bartók (1881-1945) – Șase dansuri românești

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol