CITIRE

EXCLUSIV Parașutismul – între frică și pasiu...

EXCLUSIV Parașutismul – între frică și pasiune. Ionuț Riteș: „Parașutist te naști, nu te formezi”

Cel mai mare vis dintotdeauna al omului a fost să zboare. Cei care doresc să experimenteze această senzație, aleg saltul cu parașuta.

Fie că vorbim de saltul cu parașuta în tandem cu un instructor sau individual, după absolvirea cursurilor, parașutismul reprezintă sportul care îți oferă senzații extreme chiar și când te uiți la diverse video-uri.

În România, acest sport se dezvoltă din ce în ce mai mult, tinerii devin pasionați și urmează cursurile încă de la vârsta minimă permisă de 16 ani. Profesioniștii participă la campionatele naționale și mondiale, unde duc țara de podium. Cei care practică această activitate descriu sentimentele trăite ca frică, adrenalină, curaj.

Prima unitate de paraşutişti militari din România a fost înființată în anul 1941 de Mareșalul Ion Antonescu. După ce trupele sovietice au ocupat țara, în august 1944, batalionul a fost desființat. A fost reînființat în anul 1950, datorită lui Grigore Baştan, cunoscut drept cea mai mare legendă a parașutismului românesc. El este cel care a inventat parașuta model BG7M, care se află și astăzi în dotarea trupelor române și este primul român care a sărit de la 10.000 de metri, în anul 1970. Acesta va rămâne în istorie drept părintele trupelor române de parașutism.

Unul dintre cei mai cunoscuți parașutiști români este Ionuț Riteș, fiind campion național, deținând patru recorduri mondiale și peste zece titluri naționale. Editiadedimineata.ro a luat legătura cu Ionuț Riteș, care ne-a vorbit despre acest sport și despre cum a devenit pentru el un stil de viață:

Parasutismul reprezinta pasiunea dumneavoastra și ati fost in acest domeniu foarte mult timp. De la ce a pornit totul și care a fost scânteia care a declanșat totul?

„Parașutismul a fost și va rămâne marea mea pasiune. Aș putea spune chiar prima iubire. Am visat căderea liberă, la propriu, în somn, încă de la vârstă foarte fragedă, astfel încât, primul salt cu parașuta nu a fost o surpriză, mai trecusem pe acolo. Totul era familiar, am recunoscut cu ușurință senzațiile, m-am mișcat natural în spațiul 3D, fără să mă simt străin de noua dimensiune care apăruse în plus, cea verticală. Undeva se leagă lucrurile… se spune că nu doar părinții îți transmit lucruri la venirea pe lume, dar și nașii la botez, iar faptul că am fost botezat de un comandant de escadrilă, pilot pe avioane supersonice, spune multe. Discutiile lungi de peste noapte, în care îmi descria senzația zborului m-au facut să mă decid cu certitudine legat de calea ce urma să mi se deschidă…

Și, dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte ce am trăit în cei peste 25 de ani de zbor, aș alege cuvintele regretatului pilot și scriitor Doru Davidovici, după un salt cu parașuta, în cartea sa Aripi de Argint “… totul era încremenit de unde cădeam, numai eu fremătam, fluturam, fâlfâiam, eram propriul meu drapel. Eram steagul meu personal, pe cel mai înalt catarg…”. 

Această senzație este de nedescris în cuvinte, limba română este prea săracă pentru a cuprinde cele 3 minute a unui salt cu parașuta, de când pășești afară pe ușa avionului și până când aterizezi. Practic, în cele aproximativ 3 minute, trăiești toată gama senzațiilor posibile, de la frică la extaz… Nu degeaba parașutismul este folosit ca tratament pe sinucigași. Și tot dintr-un considerent convergent se spune că doar parașutiștii știu de ce păsările cântă.

Ba mai mult, pe noi, parașutiștii, căderea ne înalță, spiritual vorbind…”

Dacă ar fi să alegeți un singur salt, care ar fi cel mai complex și cel mai marcant?

„Toate lansările cu parașuta prezintă un caracter de noutate, de fiecare dată înveți ceva, înțelegi mai bine necunoscutul din tine și din afara ta, și fiecare lansare lasă o urmă de lumină în sufletul tău. Mi-e greu să mă decid care lansare m-a impresionat cel mai mult. Am peste 2.000 de lansări cu parașuta în care am adunat titluri naționale și recorduri mondiale dar nu pot discerne.

Să spunem totuși că prima lansare lasă cele mai adânci urme în amintirea mea, fiind una cu o fluctuație pe emoțional dusă la extremis, iar la primul titlu de campion național, ultima lansare din competitie determinând acest lucru, mi-au curs lacrimile de emoție și de bucurie.

Dar cea mai riscantă a fost cea de la Saltul Mileniului, lansare de Record Mondial omologată de Cartea Recordurilor ca fiind Cea mai lungă lansare cu parașuta din Mileniul II cu aterizare in Mileniul III, în care, alături de cei trei parașutiști, a trebuit să mă “strecor” printre exploziile artificiilor, auzind bucăți consumate de artificii căzând pe voalura parașutei. Puteau fi încă încinse, iar lucrurile se puteau termina tragic.”

Saltul Mileniului

Cum a fost drumul spre succes? Ce a trebuit să sacrificați?

„Am iubit zborul din prima clipă, iar efortul nu mi s-a părut efort și nici sacrificiul nu a fost un sacrificiu. A fost dragoste și atât, am dat și am primit. Am urcat în avion cu drag și am aterizat fericit. Nu a contat numărul lansărilor, cu cât erau mai multe, cu atat era mai bine.

De mici renunțări am avut parte, în sensul că viața trebuie dusă în echilibru, fără nopți pierdute, fără țigări și fără alcool în exces.

Familia m-a înțeles așa că nu a intrat la capitolul sacrificii. La studii iarăși nu s-a pus problema să renunț, poate și prin prisma faptului că am avut profesori care m-au înțeles.

Practic sportul de performanță mi-a echilibrat viața și mi-a pus-o pe un făgaș normal, deci nu pot vorbi despre vreun sacrificiu.

Faptul că fiecare competiție m-a frământat și m-a consumat, reprezintă normalitatea sportului de performanță, și iarăși nu o voi trece la capitolul pierderi. Cu atât mai mult cu cât marea majoritate a competițiilor au fost câștigate.

Deci, pe scurt, din parașutismul de performanță am avut doar de câștigat.

Ionut Rites, campion national

Dar poate nu aș fi făcut nimic dacă nu aș fi avut în spate doi antrenori, ambii multiplii campioni naționali și recordmeni mondiali.

Vasile Stan este cel care m-a descoperit și care mi-a pus la propriu parașuta în spate și Ionel Iordănescu, antrenor de lot național, poate cel mai titrat antrenor de parașutism pe care România l-a dat vreodată.”

Ați avut obiectivul de a intra în Cartea Recordurilor sau a fost o întâmplare?

„Știam că zborurile care s-au transformat ulterior în recorduri mondiale au un caracter de noutate, însă nu m-am gândit o clipă că ar putea fi și omologate. Era mult prea mult pentru mine. Era o treaptă la care nu îndrăzneam să visez. Dar lucrurile vin când te aștepți mai puțin. Nici acum nu realizez cum patru zboruri s-au transformat în patru recorduri românești de Cartea Recordurilor. Când am atins recordul a fost înălțător pentru mine. Acum însă, mi-a mai trecut. Rămân totuși cu satisfacția că am pus o cărămidă la construirea brandului de țară.

În cumpănă clasică

Am satisfacția faptului ca Mihnea, fiul meu, este cel mai tânăr parașutist român, care, la nivelul anului 2012, la doar 10 ani, a făcut o lansare în tandem cu marele maestru al parașutismului românesc, Nicolau Ramiro. Această lansare constituie de asemenea un record național omologat. În prezent, Mihnea este parașutist brevetat, cu mari șanse pe drumul parașutismului de înaltă performanță.

Mihnea Riteș

Laura, soția mea, are de asemenea un Record Mondial omologat de Cartea Recordurilor, fiind singura femeie care a sărit însărcinată cu fiul ei Mihnea, după ce anterior suferise o operație pe cord deschis.  

Laura Riteș

Deci, în puține cuvinte, o familie de recordmeni.”

Cine este omul din spatele campionului național Ionuț Riteș?

„Este greu să mă exprim singur despre mine. Poate altcineva ar face-o mult mai bine. Risc să devin subiectiv.

Dar, cu riscul să dezamăgesc, am să spun cum mă văd: simplu, cu credință, câteodată arogant, am frici, fobii, mă bucur ca un copil când este cazul, am umor de dau pe afară, râd și plâng…”

Glume din parașutism

De ce are nevoie un parașutist pentru a face performanță în acest domeniu? Exista vreo particularitate care diferențiază parașutiștii de restul oamenilor, din punct de vedere al abilităților?

„Da, există. Parașutist te naști, nu te formezi. Am știut dintotdeauna ce voi fi și asta am fost. Mi-am urmat destinul la milimetru.

Și da, mai ai nevoie și de alte calități, și mai ales de un tip diferit de personalitate. Ai nevoie de voință dusă către extrem, de calități fizice, în special de gimnast și de un spirit de învingător. Dacă nu te vezi pe locul I, nici nu vei ajunge vreodată acolo. Mentalitatea de campion este definitorie în practicarea sportului de performanță. Capacitatea de a trece cu ușurință peste dezamăgiri trebuie să fie în apanajul calităților parașutistului. Ar mai fi și altele, dar acestea sunt cele mai importante.

Învățăm ce înseamnă riscul asumat, învățăm încrederea până dincolo de absurd în antrenor și în colegul care ne pliază parașuta și, cel mai important, exersăm credința în Dumnezeu, căci nimeni nu pășește afară din avion fără să spună: Doamne ajută-mă! ”

Lansare de antrenament

 

Salt deasupra Palatului Parlamentului


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.