Este un film emoționant, pe parcursul căruia te întrebi dacă este totuși verosimil ca unui om să i se întâmple atâtea chestii nasoale într-o viață: John (James Norton) are 35 de ani, este bolnav în fază terminală, a fost părăsit de soție și trebuie să se ocupe singur de băiețulul lui, Michael. Colac peste pupăză, John este doar un amărât de spălător de ferestre și nu pare că știe/poate/vrea să facă altceva în restul vieții rămase. Bărbatul intervievează o mulțime de familii care l-ar putea adopta pe Michael, presat de timp și de cei de la asistența socială.

Desigur, este o poveste care n-are cum să nu te miște, dar eu mă întrebam dacă nu cumva situația lui John a fost astfel creată încât să adune puncte la empatizare și înduioșare. Ca să fie siguri de efectul emoțional, scenariul are replici din partea celui mic de tipul “Tu când vei muri?” (adresată unei potențiale mame adoptive) și indicii potrivit cărora job-ul lui John nu-i aduce satisfacții profesionale, ba chiar îi aduce critici (bărbatul se răzbună pe tipul care i-a criticat stilul de spălat geamuri aruncând cu ouă în ferestrele curate ale acestuia).

Pe de altă parte, deși copilul nu trebuie să știe ce i se pregătește, discuțiile cu posibilele familii adoptive se duc de față cu el, cu un limbaj fără ascunzișuri. Nu este de mirare că băiețelul de patru ani întreabă la un moment dat ce înseamnă să fii adoptat și ce este moartea (pornind de la constatarea că un cărăbuș găsit în parc nu se mai mișcă).

Filmul va intra în cinematografe în 10 septembrie, distribuit de Independența Film.

Evident, „Un loc ca oricare altul”/ „Nowhere Special” este o sensibilă poveste despre dragostea nemărginită a unui tată. O poveste adevărată citită într-un ziar britanic l-a inspirat pe regizorul Uberto Pasolini, cunoscut ca producător al celebrei comedii „The Full Monty”:

„Am citit titlul, apoi articolul și m-a mișcat povestea, eram curios ce aș fi făcut dacă aș fi fost eu în locul tatălui. Foarte dificil, am o familie mare, fiicele mele au o mamă minunată, am o situație financiară excelentă, pe cînd tatăl acestui băiat nu avea familie, prieteni sau o situație materială bună. El și-a dedicat ultimii patru ani din viață băiatului său, astfel că am dorit să surprind călătoria prin care au trecut ei, ce trebuie să fi simțit în toată această perioadă. Într-un fel, o văd ca pe o poveste de dragoste între un tată și băiețelul său”.

M-au impresionat poveștile diferite și pline de învățăminte ale membrilor familiilor care doreau să-l adopte pe Michael. Ni se înfățișează un peisaj uman variat și avem de-a face cu tot felul de motivații ale celor care doreau sau mai doreau un copil alături de ei. Pour la bonne bouche, scenariul strecoară și o familie formată dintr-un bărbat și o femeie, cu unele apucături obsesiv-compulsive și unele afirmații care-l fac pe spectator imediat să-l îndemne pe John să nu aleagă acest cuplu.

Prezentat în premieră națională la TIFF 2021 și realizat în coproducție cu România, filmul are imaginea semnată de Marius Panduru (“Restul e tăcere”, “De ce eu?”, “Closer to the Moon”, “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”).

(Articol publicat inițial la Cyberculture.ro)

---