18 septembrie 2021, 16:28

Filme românești ce ilustrează înfăptuirea Micii Uniri

Mica Unire sau Unirea Principatelor Române s-a realizat la 24 ianuarie 1859, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul, de o importanță națională deosebită constituie sursa unor pelicule istorice, ce surprind curajul, devotamentul românilor și dorința aprigă de întregire.

Astfel, cu ocazia celebrării înfăptuirii Micii Uniri, vă propunem să vizionați următoarele filme românești:

Rug și Flacără

În anul 1980 a fost lansat singurul film artistic în care apare personajul Alexandru Ioan Cuza, „Rug şi flacără”, în regia lui Adrian Petringenaru. Rolul domnitorului este jucat de Florin Piersic. Filmul nu este, însă, centrat pe momentul Unirii Principatelor. „Tânărul Alexandru Bota, un fost voluntar român în armata lui Garibaldi, intră în organizaţia secretă „Ordinul Rozei” care iniţiază o acţiune menită să ducă la eliberarea popoarelor de sub tirania habsburgică. Unul dintre conducătorii ordinului încalcă convenţia stabilită cu domnitorul Cuza şi pune la cale asasinarea premierului Barbu Catargiu, pentru a iniţia un focar de război pe teritoriul României”, potrivit Cinemagia.

 Film-documentar: Unirea Principatelor române

Într-un material semnat de Televiziunea Română apare istoria Unirii Principatelor Române la 5/24 ianuarie 1859 sub conducerea marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza. Așadar, revoluționarii pașoptiști au conștientizat importanța unirii și au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a înfăptui această unire.

Carol I – Un destin pentru România

Un alt film care subliniază dorința de întregire a poporului român, dar într-o altă perioadă istorică, îl are ca protagonist pe Sergiu Nicolaescu, în rolul lui Carol I.

Vara anului 1914 îl găsește pe  întemeietorul României moderne, trăind retras în Castelul Peles. Regina Elisabeta, soție devotată și prietenă de suflet îi este alături, înfruntând împreună suferințele fizice ale bătrâneții. Astfel, la cei 75 de ani, frământările morale îi macină conștiința.

Regele Carol I se află într-o poziție dificilă: onoarea și rădăcinile de familie îi dictează să intre în război alături de Germania și Austro-Ungaria; dar opinia publică cere ca țara să rămână în neutralitate. Bătrânul rege își joacă ultima carte în Consiliul de Coroană. El încerca să îi convingă pe reprezentanții poporului să voteze pentru intrarea în război de partea Puterilor Centrale.

Carol I marchează astfel cea de-a două peliculă semnată de maestrul Sergiu Nicolăescu despre regele Carol, prima fiind „Pentru patrie”, un film realizat în 1977. Regizorul a declarat că a ales acest subiect pentru realizarea celui mai nou film istoric al sau, deoarece: „Carol e unul dintre cele mai importante personaje ale României moderne, chiar cel mai important al istoriei generală a românilor. El a fost creatorul României moderne.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.