20 aprilie 2024, 12:19

Filmul de mai jos îți va aduce aminte de celebrul desen animat

Desenul animat l-ați văzut în copilărie, este cazul să vedeți și cum arată în realitate, nu?

Un superb exemplar de urs a fost surpins de camerele de supraveghere în timp ce își ia o porție dublă de scărpinat, amintind de celebrul personaj de desen animat Baloo.

Filmarea cu frumosul urs care se dă în spectacol a fost realizată de camerele de monitorizare a faunei instalată în pădure de specialiștii Romsilva în Parcul Național Retezat.

Scărpinatul de coaja arborilor, chiar dacă este amuzant pentru noi și reconfortant pentru urși, are un dublu rol, îi scapă de paraziți și își marchează teritoriul”, ne povestesc specialiștii de la Romsilva.

Și, dacă ați observat, toate clipurile distribuite de cei de la Romsilva, în ultima vreme, au și informații. În caz că sunteți scoși la tablă, poate, vă mai aduceți aminte câte ceva.

“În România, unde există una dintre cele mai dezvoltate populații de urs din Europa, urșii trăiesc în pădurile din zona montană a lanțului carpatic.

Urșii sunt animale omnivore, hrana lor fiind vegetală, dar și de origine animală, de la pești, cervide, mamifere mici, până la păsări sau ouă de păsări și insecte”.

Parcul Național Retezat National Park, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este situat în sud-vestul țării, în județul Hunedoara.

Se întinde pe o suprafață de 38.047 de hectare, dintre care 19.988 hectare sunt  păduri, 9.893 de hectare dintre acestea fiind în zone de protecție strictă sau integrală.

…și „originalul”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol