19 aprilie 2024, 2:20

Finlanda a preluat cârma Consiliului UE. Președinția română, apreciată de liderii europeni

Finlanda a preluat astăzi preşedinţia Consiliului UE de la România şi a adoptat sloganul „O Europă sustenabilă – Un viitor sustenabil”.

Prioritățile preşedinţiei finlandeze a Consiliului UE

Tema centrală în timpul preşedinţiei finlandeze a blocului comunitar va fi promovarea „leadership-ului global în privinţa acţiunii climatice”. Într-un discurs ținut în Parlament săptămâna trecută, premierul Antti Rinne și-a manifestat opțiunea pentru neutralitate climatică până în 2050. De altfel, finlandezii își propun să promoveze „statul de drept, drepturile omului, egalitatea şi democraţia”, potrivit Agerpres.

Președinția română a Consiliului Uniunii Europene, apreciată de liderii europeni

Președinția română a Consiliului Uniunii Europene a fost lăudată de Juncker, președintele Comisiei Europene și de Tusk, președintele Consiliului European, după încheierea unei ședințe a Consiliului European. Într-o declarație de presă comună cu aceștia, Klaus Iohannis și-a declarat satisfacția față de modul în care România și-a asumat rolul. „Puţini au avut aşteptări mari când am început preşedinţia, mulţi se aşteptau să fim mediocri, dar eu am luat foarte în serios laudele preşedinţilor Tusk şi Juncker. Preşedinţia română a încheiat 90 de dosare ceea ce arată nu numai intensitatea şi cantitatea muncii noastre ci şi calitatea, pentru că suntem buni parteneri, negociatori şi instituţii cu standarde ridicate, iar echipa română a reuşit ceva neaşteptat, de aceea am spus că preşedinţia română a fost surprinzătoare pentru că a avut rezultate mult mai bune decât se aşteptau toţi. Dacă putem să spunem că asta e o moştenire, că România se descurcă mai bine decât arată imaginea ei, atunci vorbim de o moștenire bună.”, a declarat președintele României, conform Digi 24.

Sursă cover foto: G4 Media


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol