26 iunie 2024, 8:00

Google testează o funcție antifurt pentru telefoanele cu Android

Google testează o funcție antifurt pentru telefoanele cu Android, care va folosi inteligența artificială pentru a bloca dispozitivul.

Noua funcție AI antifurt detectează în primă fază o “mișcare a telefonului asociată cu furtul” și va bloca ecranul dispozitivului.

Dacă telefonul este furat dar inteligența artificială nu detectează acest lucru, utilizatorul poate să blocheze dispozitivul de la distanță, prin introducerea numărului de telefon pe un alt telefon cu Android și completarea unor întrebări de securitate.

Dacă hoțul închide telefonul sau îi închide datele mobile pentru o perioadă mai lungă de timp, astfel încât acesta să nu mai aibă acces la internet, telefonul se blochează singur.

Opțiunea antifurt va funcționa pe telefoanele care au sistem de operare Android 10 sau mai recent și va fi extinsă și în alte țări pe parcursul acestui an. Brazilia a fost aleasă ca țară de test, pentru că statisticile arată că furtul telefoanelor a crescut foarte mult în ultimii ani.

De altfel, guvernul brazilian a lansat el însuși în decembrie o aplicație denumită Celular Seguro, care permite utilizatorului să semnaleze un telefon furat și să blocheze accesul la acesta folosind un alt dispozitiv.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol