CITIRE

Grațierile colective – o tradiție ceaușistă ...

Grațierile colective – o tradiție ceaușistă reînnodată constant

Grațierea și amnistia au devenit un subiect „fierbinte” zilele acestea în România. Ipoteza promulgării unei Ordonanțe de Urgență care să vizeze grațierea și amnistia în masă pentru o serie de fapte penale, vehiculată în mai multe surse deschise, a stârnit reacții polarizante în societate. Este aceasta o decizie justificată? Putem suspecta o ingerință a politicului? O analiză mai amănunțită scoate la iveală o recurență a fenomenului grațierii și amnistiei în țara noastră. Iată ce crede analistul politic Cristian Pîrvulescu în legătură cu acestea:

Sursa: newmoney.ro

Este justificat în prezent un decret privind grațierea și amnistiția?

Întotdeauna există motive pentru justificarea unui act normativ, inclusiv în ceea ce privește grațierea și amnistia fiscală. Ceea ce este caracteristic unei democrații a unui stat de drept, care întărește drumul legii, este dezbaterea, astfel, câtă vreme nu există acest document, este foarte greu să ne pronunțăm asupra lui.

Cei care ar trebui să îl supună dezbaterii, neagă existența lui, iar pe de-o altă parte, reprezentanții importanți ai actului guvernamental, cum este unul din posibilii beneficiari ai săi, fostul primar de Slatina și apoi, Ministru de Finanțe, în Guvernul Darius Vâlcov, vorbeau despre necesitatea unei astfel de amnistiție, pentru că nu este vorba doar de amnistierea unei fapte penale, ci și de amnistie fiscală, care face ca cei care au datorii la stat să nu le mai plătească. Este evident că dacă această amnistie, ca și legea grațierii vor fi trecute prin Ordonanța de Urgență, va fi o situație limită, dar, cine poate sancționa Guvernul?

În concluzie, suntem într-o situație destul de complicată în care președintele invită premierul într-o discuție de 40 de minute în care probabil au băut o cafea și au discutat despre vreme, însă, nu avem nicio informație despre OUG. Purtătorul de cuvânt anunță faptul că ordinea de zi pentru ședința de guvern nu există, ceea ce este o dovadă de lipsă de profesionalism, deoarece ordinea de zi trebuie să existe cu cel puțin 24 de ore înainte. Insist asupra acestui punct, pentru că președintele poate participa la ședința de guvern, dar pentru asta, trebuie să știe ordinea de zi, altfel spus, să știe dacă poate participa neinvitat de premier, sau nu, ori noi știm că acest guvern nu anunță.

De exemplu s-a întâmplat în Guvernul Grindeanu, în ianuarie 2017, când OUG13 a fost introdusă în ședința de guvern, într-un mod ilegal, fără să fie anunțat președintele, astfel, ar trebui să existe un instrument care să facă acest lucru.

De asemenea, putem suspecta o ingerință a politicului în cazul unei asemenea ordonanțe?

Nu este vorba de o ingerință, o ordonanță de urgență este un act politic, iar aici putem aduce aminte de discuția legată de Ordonanța13, când au început anchetele și când Curtea Constituțională a spus că este o chestiune politică, altfel spus, decizia de a da o anumită ordonanță de urgență, de a propune o anumită reglementare, este politică și nu poate fi în niciun fel anchetată. Așa au încetat și anchetele legate de Ordonanța13.

Cum credeți că va reacționa societatea în eventualitatea în care, o astfel de ordonanță i-ar albi dosarul lui Liviu Dragnea?

Aici este o chestiune generală. Nu întâmplător s-a ales această perioadă, întrucât, lumea e în vacanță, nu e pusă la curent cu tot ce se întâmplă acum în politică, iar cei care sunt, până la alegerile viitoare vor uita, deoarece este o perioadă destul de lungă până atunci. În altă ordine de idei, unii vor fi indiferenți, alții nemulțumiti, iar cei din urmă mulțumiți.

Regimurile trecute din România au apelat şi ele la aministie şi la graţiere. De-a lungul anilor, mai multe decrete au scos de după gratii mii de români care comiseseră diferite infracţiuni, de la cei care furaseră din colectiv, la cei care uneltiseră împotriva regimului.

Printre primele acte de iertare emise de nou instauratul regim comunist în România a fost Decretul numărul 155 din 4 aprilie 1953 de graţiere a unor condamnări. Pedepsele graţiate au fost numeroase, printre ele regăsindu-se, în mare parte, infracţiunile împotriva avutului obştesc. În schimb, nu erau graţiate pedepsele pronunţate pentru infracţiunile politice.

Actul normatic graţia în întregime pedepsele pentru mai multe infracţiuni: lovirea simplă, injuria, calomnia, furtul între rude, desfiinţarea semnelor de hotar, însuşirea lucrului pierdut. De asemenea, se graţiau în întregime pedepsele privative de libertate pronunţate pentru infracţiuni cum ar fi: delapidarea, darea de mită, neglijenţa în serviciu, gestiunea frauduloasă, avortul, „seducţiunea“, dacă ele fuseseră săvârşite de femei care aveau copii cu vârste mai mici de şapte ani, de femei gravide şi de batrâni peste 60 ani.

Conform Decretului 155 din 1953, pedepsele până la doi ani se graţiau în întregime, cu anumite condiţii, iar cele mai mari de 2 ani erau reduse în anumite procente. Unul din motivele care a stat la baza emiterii decretului de graţiere lui a fost supraaglomerarea din închisori, însă s-a urmărit şi eliberarea ţăranilor care erau utili muncilor câmpului.

Şi Nicolae Ceauşescu a urmat practica graţierii colective. Când penitenciarele deveneau neîncăpătoare, soluţia aleasă era, întotdeauna, iertarea. Unul dintre cele mai contestat decret a fost cel emis în anul 1988. Prin acest act normativ se admistiau toate infracţiunile pentru care se aplicase o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani inculsiv, se reduceau la jumătate pedepsele cu închisoare mai mari de 10 ani şi se comutau în 20 de ani pedepsele cu moartea. Cum s-a aflat la radio şi la televizor de faptul că infractorii sunt lăsaţi în libertate, în acea perioadă s-a creat o adevărată psihoză. Oamenii îşi amintesc că o vreme au încercat să nu mai iasă din case după lăsarea întunericului şi orice străin care întreba ceva era privit cu suspiciune.

După 1989, președintele Ion Iliescu a apelat și el la acest mecanism. Prin Decretul-Lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990, emis de Consiliul Frontului Salvării Naționale, sub semnătura lui Ion Iliescu, amnistiază faptele considerate mai puțin grave (până la 3 ani închisoare), ceea ce a inclus faptele celor care au bătut revoluționarii arestați. De acest decret au beneficiat și milițieni, sau militari implicați în violențele revoluționare.

O grațiere individuală importantă care a stârnit vâlvă în presă a fost cea a lui Miron Cozma, din 2004, pentru infracțiunile comise la Mineriada din 1991. Președintele Iliescu a fost acuzat de partizanat politic, grațierea fiind extrem de controversată.

În prezent, dacă actualul partid majoritar ar recurge la o OUG prin care să anunțe grațierea și amnistia în masă pentru o serie de fapte penale, atunci putem spune că nu am fi departe de reînnodarea unei tradiții mai vechi, respectiv cea a grațierilor colective din perioada ceaușistă. În acest caz, singura diferență ar fi legată de motiv, acesta fiind unul de natură politică.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.