26 aprilie 2024, 16:25

Greu de ucis, ușor de nimerit. Putin îl trimite pe front pe campionul greilor, uriașul de 2m13 și 150 kg Nikolai Valuev

Un ordin de încorporare mai mult decât ciudat. Unul dintre ultimii chemați pe front este Nikolai Valuev, campion mondial WBA la categoria grea. În vârstă de 49 de ani, Valuev  are 2m13 și în jur de 150 kg. Este cel mai înalt și mai greu campion mondial din istoria boxului.

Culmea, din 2011 el s-a alăturat Dumei de Stat fiind chiar membru al partidului care îl susține pe Putin, Rusia Unită.

Valuev este atât de mare, încât a trebuit să se facă un scaun special pentru ca el să poată sta în el atunci când participa la ședințele din Parlament.

Probleme de sănătate

Totuși, starea fizică nu este una dintre cele mai bune. În 2010, medicul lui Valuev a declarat că îl trata pe omul munte pentru „probleme grave la nivelul oaselor și articulațiilor”. El a fost nevoit să se supună la două operații care au necesitat șase luni de stat pe tușă și a confirmat în 2013 că sfatul medicului a fost principalul motiv pentru care nu va reveni în ring, scrie The Sun.

Chemarea pe front

Dar asta nu a împiedicat armata lui Putin să-l cheme pe frontul din Ucraina.

Într-un interviu acordat presei de stat ruse, el a declarat că i s-a înmânat convocarea când se afla în Donbas, în estul Ucrainei.

Spre deosebire de ceilalți colegi parlamentari, i s-a spus să meargă la biroul de înrolare.

„În opinia mea, toată lumea a primit o citație, și eu am primit o citație”, a declarat el pentru publicația de limbă rusă Izvestia. „Oare voi merge? Bineînțeles, voi merge.  Săptămâna viitoare voi merge cu siguranță și mă voi prezenta la biroul de înrolare.”

Cariera

Valuev a concurat la categoria grea din box, în timpul carierei sale de 16 ani, între 1993 și 2009.

El a fost campion mondial WBA între 2005 și 2007, și din nou în 2009, când a fost învins de britanicul David Haye în așa-numitul meci „David vs. Goliat”.

Episodul Bigfoot

O ipostază mai putin obișnuită. După ce s-a retras, el și-a dedicat ultimul deceniu încercând să demonstreze existența lui „Bigfoot” rusesc.

Atât de mare i-a fost obsesia, încât a apărut chiar și în serialul „Bigfoot Files”, difuzat în 2013 de Channel 4, în care era filmat a făcut drumeții prin sălbăticia siberiană.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol