Concursul de „Vinuri Rose” își anunță „vedeta anului” la cea de-a șasea ediție, care va avea loc pe 14 mai, la Hotel „Novotel-Sala Teatro”, începând cu orele 19:00!
Evenimentul care va reuni 16 probe, are drept scop încurajarea și promovarea consumului de vin de calitate. Vinurile vor fi supuse unui concurs, al cărui juriu va fi alcătuit din specialiști și cunoscători din domeniu, care vor analiza totul „in blind” (legați la ochi).
Juriul ca avea 3 comisii din care fac parte membri asociației A.D.A.R. (Asociația Degustătorilor Autorizați din România), absolvenți W.S.E.T. (Wine and Apirits Education Trust), oneologi, comercianți și consultanți din industria vini-viticola, reprezentanți ai magazinelor specializate, magazine online, manageri de restaurante, dar și somelieri și pasionați de vin.
Probele au fost alese de organzatori și au fost selectate în perioada ianuarie-mai, pe baza vinurilor seci din recolta anului 2017, cu prețurile de pe raft cuprinse între 20 și 60 de lei.
Competiția va avea la bază ierarhizarea, notarea și analiza pe tip OIV (Organizația Internațională a Viei și Vinului) a probelor în trei etape:
- Etapa 1- analiza a 16 probe (toate probele din concurs)
- Etapa 2- analiza a 8 probe (primele 8 ierarhizate din totalul celor 16)
- Etapa 3- analiza a 3 probe (primele 3 ierarhizate din cele 8 rămase) + declararea câștigătorului.
“Intr-o piata extrem de dinamica, vinurile rose au avut cresteri, in procente, de aproape doua cifre, de la an la an. Aproape ca nu exista crama, mare sau mica, din Romania, care sa nu produca vinuri rose, deoarece producatorii au intuit foarte bine trendul de consum. Diversitatea soiurilor, prelungirea sezonului cald (mai-octombrie) si versatilitatea in asocieri culinare au facut din vinul rose un fenomen de care trebuie tinut cont in preferintele consumatorilor. Tocmai din acest motiv, incercam sa ierarhizam nivelul calitatii vinurilor rose romanesti. Consumatorii, managerii din HoReCa, dar si producatorii vor avea noi repere in ceea ce priveste vinurile rose ce merita a fi baute in sezonul cald care a inceput”, precizeaza Razvan Stoenescu, organizator, potrivit romanialibera.ro.
Pe lângă declararea cei mai bun vin, la finalul evenimentului va fi desemnat și cel mai bun degustător de vinuri „rose”. Mai mult de atât, primele trei vinuri calificate în finală, vor primi premii din partea sponsorilor și ai organizatorilor.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol