25 aprilie 2024, 7:59

Ilona Brezoianu și Marius Manole, actorii care au pus teatrul în trendurile internetului: A ajuns influencer cine n-are nicio meserie

Trecem prin vremuri neobișnuite care cer adaptare rapidă, iar dacă nu reușești să ții pasul cu ritmul, ajungi să sfârșești stând pe canapea, plictisit și fără nicio perspectivă asupra modului în care să-ți consumi timpul și energia. Acest sentiment a fost cu atât mai greu de gestionat în timpul măsurilor de carantinare, când fiecare dintre noi a numărat zilele cu gândul la normalitate.

O plictiseală generală. Așa se pot rezuma firesc cele două luni de carantină pe care a trebuit cu toții să le suportăm. Însă au existat și oameni care au făcut din plictiseală un aliat, reușind apoi să bucure mii de oameni cu efervescența unor cuvinte care pun pe gânduri, care te trezesc la viață și care te remontează.

Marius Manole, actor la Teatrul Național, și Ilona Brezoianu, actriță la Teatrul de Comedie, sunt cei care au reușit să intre în casele oamenilor și să aducă cu ei bucuria. Au început sfios fiecare la el acasă, fiecare povestind vrute și nevrute într-un cadru relaxat. De aici s-au pus bazele unei emisiuni de „umor comic”, așa cum este numită de cei doi actori, care a ajuns să fie privită de tot mai mulți dintre noi.

Cei doi „coprezentatori” au vorbit cu Ioana Ciurlea, în cadrul emisiunii ”Oamenii dimineții” de la Digi 24, despre proiectul „Welcom as in aor hom”, despre teatru în vremea pandemiei, dar și despre noul trend al influencerilor care au împânzit internetul. 

Odată cu numărul mare de spectatori, pasionați de teatru sau doar curioși ai internetului, cei doi au reușit să iasă din vâltoarea necunoscutului și să pună bazele unui format ceva mai elaborat. Regula emisiunii este aceea că nu există nicio regulă, iar singurul moment care te invită să crezi că urmărești o emisiune este doar partea de generic.

Totuși, de când emisiunea a început a fi difuzată și pe YouTube, cei doi co-prezentatori au parte și de câte un invitat. Până în prezent au stat de vorbă cu actori precum Lia Bugnar, Medeea Marinescu, Șerban Pavlu, Mirela Oprișor, Maria Buză, Rodica Mandache și mulți alții, regizori și oameni ai teatrului, oameni ai internetului, personaalități ale sportului și cântăreți, prieteni sau apropiați ai celor doi.

Însă, unul din ei a venit și a simțit nevoia să și rămână. Actorul Dan Rădulescu a fost invitat în emisiune, iar bancurile sale seci i-au convins pe Marius și Ilona că glumele sale reprezentau tot ce lipsea. Așa se face că a primit postul, iar de atunci bucură sau nu spectatorii emisiunii. Un lucru este cert. Toată această nebunie generalizată place. Dacă la început emisiunea era privită de 300 de oameni, acum cifrele sar de ordinul zecilor de mii.

Pe final, ca o notă a redactorului, vă mulțumim pentru faptul că ați reușit să scoateți din agonie minți îmbâcsite de videoclipuri cu pisici și recomandări ale influencerilor din online. Pentru noi, Marius Manole și Ilona Brezoianu sunt exemple ale României în care vrem să credem cu toții. O Românie cool în care teatrul apare în trend-ul de pe YouTube.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE