La 9 martie este nu doar o sărbătoare creştină, a celor 40 de Mucenici, şi nu doar un prilej, pentru mulţi, de numărat pahare şi testat reţete „regăţene” sau „moldoveneşti” de mucenici.
Este ziua în care ar trebui să ne amintim de miile de deţinuţi politici ai României comuniste, de o listă grea de destine zdrobite de un regim adus cu tancul şi instalat confortabil la putere între 1945 şi 1989. Un regim care a creat „Omul Nou”, care şi azi, la atâţia ani de la căderea comunismului, refuză să îi scoată la iveală adevărurile.
Este ziua în care îi comemorăm pe cei care au făcut posibilă libertatea.
Comemorare
Comemorarea Deținuților Politici Anticomuniști în Ziua Sfinților 40 de Mucenici a fost stabilită de Parlamentul României în 2011, prin legea 247/05.12.2011.
Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in România, în timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 de oameni au murit.
În perioada 1947-1989, penitenciarele şi coloniile de muncă ale României au reprezentat locurile unde au fost deţinute zeci de mii de persoane a căror singură vină a fost faptul că nu erau de acord cu noua ordine politică şi socială impusă de Partidul Comunist Român.
Stigmat
Aceşti oameni au intrat într-un sistem penitenciar care îi considera chiar mai periculoşi decât răufăcătorii de rând, fiind supuşi tuturor rigorilor administrative, dar suferind în plus datorită stigmatului de deţinut politic.
”Luând fiecare caz în parte, te cutremuri mai mult decât în faţa statisticii efectuate pe mii sau milioane de cazuri. Fixând un singur chip înţelegi mai mult decât dintr-un convoi de sclavi. Istoricul care a murit la Sighet pentru că a refuzat să-şi abjure scrierile; bătrânul colonel care a străbătut toate fronturile şi a murit de septicemie după ce lipitorile i-au supt venele în orezăria unde fusese dus la muncă forţată; cei trei copii bănăţeni – doi gemeni de un an şi fratele lor mai mare – morţi de frig în decurs de o săptămână în bordeiul deportării lor în Bărăgan; studentul care s-a sinucis la Piteşti ca să scape de torturile „reeducării”; ţăranul cu un iugăr de pământ, mort în închisoarea unde a ajuns pentru că pusese la poştă o scrisoare „cu conţinut denigrator”; fiii şi fiicele respinşi de la şcoală ca „duşmani ai poporului”; mamele obligate să divorţeze de taţii închişi pentru a salva „dosarul de cadre al copiilor”; savantul care şi-a sacrificat viaţa pentru a salva de pneumonie un tânăr; marii ctitori ai României coborâţi de pe culmile Unirii din 1918 în temniţele mucegăite de la Galaţi, Sighet, Aiud şi Râmnicu Sărat…
Toate aceste frânturi de imagini sunt acuzaţii la adresa regimului criminal care ne-a scos pentru o jumătate de veac din Europa şi a încercat să ne facă să uităm cine am fost…
…Nu toate victimele au fost martiri, dar toate ne roagă, din cerul lor, să nu le uităm”, spunea Romulus Rusan, fondatorul Memorialului de la Sighet.
Gulagul românesc
Gulagul românesc a însemnat distrugerea clasei politice interbelice, epurarea intelectualităţii antiregim, încarcerarea a numeroase persoane din toate categoriile sociale. Această perioadă a reprezentat o lovitură adâncă dată societății românești, cu efecte profunde, care se resimt din plin și astăzi.
Și totuși, în ciuda tuturor eforturilor sistemului de a-i elimina pe opozanții săi, nu s-a putut construi închisoare care să le poată răpi cu adevărat libertatea. Libertatea de a gândi și a simți în acord cu valorile lor și cu sensul pe care l-au dat propriei lor existențe, până la capăt.
Iar viața lor a avut într-adevăr sens. Pentru că ei au făcut posibile valorile și principiile democratice de astăzi, pentru că au pus temeliile vieții noastre actuale, lipsită de constrângerile pe care ei le-au cunoscut atât de bine.
Pentru toate aceste lucruri, le suntem datori. Cu păstrarea memoriei lor, dar și cu acțiuni concrete, educaționale și de cercetare, cu promovarea toleranței și a respectării drepturilor omului, prin neabandonarea luptei pentru dreptate și adevăr, comentează IICCMER.
Mărturii
Cu ocazia sărbătorii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia (9 martie), cât și a Zilei Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța va prezenta mărturiile lăsate de deținuții politic ce au muncit la reabilitarea Cazinoului din Constanța.
Cu ocazia acestei zile cu o deosebită semnificație, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța invită publicul la sediul central din Piața Ovidiu numărul 12 (Sala Comunism, etaj II), la ora 11.30, la un eveniment menit a comemora victimele regimului comunist din România.
„În cadrul acestei manifestări, MINA Constanța prezintă mărturii lăsate posterității de către deținuții politici ce au participat la lucrărilor de reamenajare a Cazinoului din Constanța la începutul anilor ’50, mărturii descoperite cu ocazia implementării proiectului de reabilitare a clădirii Cazinoului, demarat la începutul anului 2020”, anunță muzeul.
Cele două artefacte -mărturii, reprezentând bilete olografe scrise pe hârtie de sac de către deținuții politici și ascunse în pereții Cazinoului, sunt prezentate astăzi publicului larg, sub titlul „Exponatul lunii martie”.
Primarul municipiului Constanța a postat pe pagina sa de Facebook, marți, 7 martie, scrisoarea unui deținut politic din Sibiu care a lucrat la renovarea Cazinoului din Constanța.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol