30 iunie 2024, 21:51

În premieră pentru România, un compartiment de alergologie şi imunologie clinică, la Timișoara

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara a deschis, în premieră pentru România, un Compartiment de alergologie şi imunologie clinică, unde vor funcționa șase paturi. Aici se vor putea face internări de zi. Compartimentul se află la parterul Clinicii de Ortopedie și Traumatologie.

Numărul persoanelor care suferă de alergii este în creștere în România, iar specialiștii încearcă să identifice principalele cauze ale acestui fenomen îngrijorător pentru sănătatea publică. Cercetările făcute de experți au condus la descoperirea unui nou alergen despre care nu se știa nimic: mucegaiurile din aer.

Prof. dr. Carmen Bunu, președinta Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică (SRAIC), a explicat că este vorba despre un agent extrem de periculos, pe care o echipă din Timișoara îl analizează în amănunt, urmând ca toate datele obținute să fie puse la dispoziția specialiştilor din întreaga Europă.

Preşedinta Societăţii Române de Alergologie, medicul Carmen Bunu-Panaitescu, a explicat că urmează analize amănunţite pe acest subiect: Noi suntem singurul centru din România, singurul spital din România, care are o reţea de monitorizare a polenurilor şi a tuturor aero-alergenelor, pentru că vreau să spun că dacă polenul ştim că sunt un pericol şi ştim de ambrozie că e un pericol, pot să vă semnalizez că apare un alt agent extrem de periculos. Sunt o serie de mucegaiuri, despre care noi nu ştiam, foarte, foarte mulţi fungi şi alte mucegaiuri, care vor face cu siguranţă problema noastră de cercetare, să vedem impactul lor asupra sănătăţii. Deci dacă în 2008 am semnalizat pentru prima oară că ambrozia este o problemă, când nu se ştia şi acum nu există om să nu ştie, acum am mai identificat un inamic, aceşti fungi extrem de prezenţi în aer. Am observat de anul trecut, se manifestă şi anul acesta, deci este clar o problemă care trebuie evaluată.

De altfel, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara a deschis, în premieră pentru România, un Compartiment de alergologie şi imunologie clinică, unde vor funcționa șase paturi. Aici se vor putea face internări de zi. Compartimentul se află la parterul Clinicii de Ortopedie și Traumatologie.

Primul salon al compartimentului este dedicat alergologiei de urgență și este dotat integral cu echipament de ultimă generație de către Clubul Rotary Timișoara. Valoarea echipamentelor se ridică la 90.000 de lei.

Pe baza reţelei de monitorizare a polenului, spitalul oferă şi o aplicaţie pe telefonul mobil, care prezintă în timp real cantitatea de alergeni din atmosferă. Aplicaţia Alergotel le este utilă pacienţilor din Timiş care suferă de alergii.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol