3 mai 2024, 10:00

Încă o problemă. Testele rapide sunt mai puţin sensibile la Omicron

Testele rapide (testele antigen),  care au avantajul de a oferi un rezultat în doar câteva minute, sunt mai puţin sensibile la varianta Omicron decât la variantele anterioare, au avertizat autorităţile sanitare americane.

Aceasta înseamnă că aceste teste au mai multe şanse să indice un rezultat negativ în ciuda unei infecţii – faimoasele fals negative – dacă o persoană este infectată cu Omicron.

„Datele preliminare sugerează că testele antigen detectează bine varianta Omicron, dar cu o sensibilitate redusă”, a declarat într-un comunicat Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA).

„Dacă o persoană testează negativ cu un test antigen, dar este suspectată că are COVID-19, de exemplu având simptome sau o probabilitate mare de infecţie din cauza expunerii, este importantă continuarea cu un test molecular (sau PCR)”, potrivit FDA.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol