25 aprilie 2024, 10:01

ÎNCĂ O SCÂNTEIE? Schimburi de focuri și alarme aeriene, la limita administrativă dintre Serbia și Kosovo

Schimburi de focuri și alarme aeriene s-au făcut auzite, duminică, la limita administrativă dintre Serbia și Kosovo.
Etnicii sârbi din regiunea Mitrovica, situată în nordul teritoriului separatist controlat de albanezi, au blocat două căi de acces spre puncte trecere a liniei de demarcație dintre Serbia controlată de autoritățile de la Belgrad și fosta provincie iugoslavă parțial recunoscută internațional ca stat independent.
Ulterior, poliția din Kosovo a anunțat că a închis cele două puncte de frontieră. Media locale raportează că efective de intervenție ale poliției se îndreaptă dinspre Priștina către nord, relatează DW Română în pagina sa de Facebook.
Un reprezentant al președintelui din Kosovo, Vjose Osmani, a afirmat că sârbii din cele patru municipalități au ridicat baricade la îndemnul președintelui Serbiei, Aleksandar Vucic.
Liderul de la Belgrad susține că ar fi făcut apel atât la sârbi, cât și la albanezi, să păstreze pacea, dar că „atmosfera este adusă la punct de fierbere, iar sârbii nu vor mai tolera nicio cruzime: ”Aproape am îngenuncheat în fața lor și până am primit o promisiune”.
Iar premierul kosovar Aljbin Kurti a vorbit despre „șovinismul sârbesc”.
Incidentele au izbucnit cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unei măsuri prin care Priștina intenționează să confiște, la intrarea în Kosovo, documentele de identitate emise de Serbia și să le înlocuiescă cu acte valabile trei luni purtând însemne kosovare.
Tot luni ar urma să devină obligatorie folosirea plăcuțelor de înmatriculare kosovare – în prezent, locuitorii a patru municipalități cu populație majoritar sârbă au în continuare la mașini numere din vremea în care Belgradul administra provincia.
Pe rețelele de socializare, mai mulți utilizatori au postat înregistrări din care se aud sirene și împușcături de mitralieră, de la granița dintre Serbia și Kosovo, relatează publicația tysol.pl.
Conform informațiilor neconfirmate, înregistrările provin din orașul sârb Novi Pazar, aflat  lângă granița cu Kosovo.

Președintele Aleksandar Vucic a transmis că Serbia nu a fost niciodată într-o situație mai complexă și mai dificilă decât în prezent în ceea ce privește Kosovo. El a anunțat că autoritățile de la Pristina intenționează să îi oprească pe toți cei care au acte de identitate sârbești la punctele de trecere administrative începând de duminică la miezul nopții, relatează și rs.n1info.com.

„Situația pentru poporul nostru din Kosovo și Metohija este foarte complicată și complexă (…) mulți oameni și-au redus atitudinea față de Kosovo și Metohija la slogane în care spun ‘Kosovo este Serbia’ și atât, dar nu cred că am fost vreodată într-o situație mai complexă și mai dificilă decât cea de astăzi”, a declarat Vucic în discursul său adresat publicului cu privire la situația din Kosovo.

El a mai spus că regimul de la Pristina încearcă să profite de situația generală de la nivel european, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Sursa foto: Aleksandar Vucic/Facebook


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol