2 mai 2024, 3:58

Încă un episod FAKE NEWS  halucinant. “La Lidl ciocolata e făcută din viermi” (VIDEO)

Nu avem noi argumente pentru câtă prostie există în capul unora.

Nu s-a consumat bine episodul – pardon dezbaterea națională – asupra caselor de marcat de la Auchan, că pe sub preș revine tema viermilor.

“La Lidl ciocolata e făcută din viermi” , exclamă vocea unuia care, clar, nu are toate țiglele pe casă, arătând un simbol care de la depărtare ar putea fi considerat cam orice, chiar un vierme.

Nici nu mai contează dacă filmul a fost făcut sub forma unui pamflet sau glumă, pentru că reacțiile dovedesc faptul că publicul (gata pregătit de episoadele cu greieri din ultimele luni) a reacționat ca la o potențială catastrofă. Mii de comentarii și distribuiri arată că mulți au crezut această nouă nebunie.

Totuși, ca să lămurim situația, în acea siglă nu este un vierme, ci o broască.

“Mai rău”, vor exclama veganii. “Viermi aș mai fi pus pe limbă, broască – niciodată. Noi nu mâncăm carne!”

Și uite cum nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită, că doar respectiva siglă aparținea organizației internaționale Rainforest Alliance, un ONG cu operațiuni în peste 70 de țări, cu o vechime pe piață de 36 de ani și care se ocupă, evident cu protejarea mediului.

Iată și VIDEO promis:

A, da, și ăsta/asta era viermele/broasca

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol