24 aprilie 2024, 1:13

ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ. Multe specii de păsări îşi depun ouăle mai devreme

În contextul schimbărilor climatice care determină primăveri timpurii pe aproape tot teritoriul Americii de Nord, multe specii de păsări îşi depun ouăle mai devreme, potrivit unui nou studiu, o dovadă în plus că încălzirea globală perturbă ritmul naturii, scrie Reuters.

Dintre cele 72 de specii de păsări examinate în regiunea Chicago, circa o treime îşi depun ouăle cu circa 25 de zile mai devreme decât în urmă cu un secol, potrivit unei cercetări apărute în Journal of Animal Ecology.

Printre speciile afectate se numără Zenaida macroura, o specie de porumbel, vindereul american şi şoimul lui Cooper.

Până în prezent, oamenii de ştiinţă nu au descoperit o trăsătură clară pe care aceste specii ar avea-o în comun, cum ar fi dimensiunile sau statutul migrator, şi care ar putea explica o astfel de schimbare de ritm.

Dar ”majoritatea păsărilor pe care le-am analizat se hrănesc cu insecte, iar comportamentul sezonier al insectelor este de asemenea afectat de climă”, a precizat autorul principal al studiului, John Bates, curator în cadrul departamentului de păsări la Field Museum din Chicago.

Felul în care schimbările climatice şi perturbările sezoniere afectează ciclul de viaţă al animalelor şi plantelor este o problemă care ”devine mai pregnantă şi mai preocupantă pentru mulţi”, a spus John Bates.

Chiar şi o diferenţă de doar câteva grade faţă de media pe termen lung poate avea un impact semnificativ asupra momentului apariţiei insectelor, înfrunzirii copacilor, îmbobocirii florilor şi, potrivit noii cercetări, asupra eclozării ouălor.

Cercetătorii sunt de părere că aceste schimbări pot fi una dintre numeroasele cauze ale declinului accentuat al populaţiilor de păsări începând cu anii 1970, când Statele Unite şi Canada au pierdut aproximativ o treime din efectivele de păsări – echivalentul a circa trei miliarde de exemplare – potrivit unui studiu publicat în 2019 în revista Science.

Pentru realizarea cercetării, oamenii de ştiinţă au comparat aceste date cu peste 3.000 de consemnări moderne, alături de informaţii referitoare la nivelurile de dioxid de carbon din diferite perioade de reproducere ale păsărilor de-a lungul timpului.

Concluziile studiului sunt în concordanţă cu rezultate similare ale unor cercetări realizate în ultimele decenii în Marea Britanie, care au descoperit de asemenea că depunerea ouălor are loc mai devreme, concomitent cu schimbări observate în timpul sezonului de creştere.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol