29 martie 2024, 1:32

Încălzirea globală influențează sistemul de educație din Suedia. Cum vor fi afectați elevii

Încălzirea globală creează probleme în continuare.

În Suedia cel mai înalt vârf a avut de suferit. Acesta și-a pierdut statutul din cauza încălzirii globale, fiind acoperit cu gheață și topindu-se într-un ritm alarmant. Astfel, vârful aflat pe locul doi ca altitudine, din același munte, dar situat spre nord, l-a detronat, acesta fiind lipsit de zăpadă.

Pentru prima oară din 1880, putem spune cu certitudine că e mai mic decât celălalt vârf”, a declarat Gunhild Ninis Rosqvist, profesor la Universitatea Stockholm, cel care face măsurători în fiecare an.

Se pare că se suspecta încă din anul trecut să se întâmple așa ceva, iar în momentul de față manualele de geografie a Suediei nu mai sunt actuale, informează ziare.com.

Vârful care până acum era cel mai înalt, acum măsoară 2.095,6 metri, având cea mai mica altitudine măsurată vreodată, arată CNN. Vârful care deține acum supremația are o înalțime de 2096,8 metri.

”Nu doar temperaturile din timpul verii au crescut, ci cele de pe tot parcursul anului”, a mai spus profesorul. „Chiar si iernile s-au incalzit„, insistă acesta. ”Iar ce se întamplă cu acest vârf nu rămâne un caz izolat, ci fenomenul ia amploare în toată Scandinavia”, mai explică el. Exista sanse ca un nou strat de zăpadă și gheață să se așeze în timpul iernii, iar lucrurile să revină la normal. Dar va fi doar o situație temporară.

sursa foto: 9am.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol