24 aprilie 2024, 19:38

Încălzirea globală va aduce seceta în Londra, iar temperaturile vor fi similare cu cele ale Barcelonei până în 2050

Meteorologii anunță faptul că încălzirea globală poate aduce schimbări semnificative ale climei până în 2050. Astfel, se pare că atunci Londra este pe cale de a avea un climat similar cu cel al Barcelonei. Totodată, chiar dacă londonezii se bucură de fiecare zi senină, se pare că aceste temperaturi vor fi urmate și de o secetă severă.

„Specialiștii anunță faptul că Londra este pe cale de a avea un climat similar cu cel al Barcelonei. Chiar dacă această schimbare pare a fi mult așteptată de londonezi, va putea fi însoțită și de o secetă severă.

Potrivit cercetătorilor, Madridul se va simți ca Marrakechul de astăzi până în 2050 și Stockholm cum ar fi Budapesta, potrivit unui studiu privind impactul probabil al crizei climatice, anunță theguardian.com.

Astfel, orașele din întreaga lume care se află în zone temperate sau reci în emisfera nordică vor avea climă asemănătoare celor care se află cu aproximativ 1000 de kilometri mai aproape de ecuator. Aceste schimbări pot aduce efecte dăunătoare atât sănătății oamenilor și a diferitelor ecosisteme, dar și a infrastructurii.

Mai mult decât atât, se pare că Moscova va avea parte de temperaturi asemănătoare Sofiei, Seattle va fi la fel de cald ca San Francisco, iar atmosfera resimțită în New York va putea fi comparată cu cea din Virginia Beach.

Cercetătorii au creat o hartă interactivă care prezintă transformările a sute de orașe din punct de vedere climatic, până în anul 2050. Pierderile de apă vor afecta zeci de orașe care se află acum în climă temperată, ca urmare a încălzirii globale, iar temperaturile se preconizează că vor crește cu 3,5 grade celsius pe timpul verii și chiar cu 4,7 grade celsius în timpul iernii”, potrivit perol.ro.

Temperaturi din ce în ce mai calde până în 2050

 

Grafic realizat de theguardian.com – Sursă Foto: perol.ro

Potrivit unui studiu în care au fost măsurate temperaturile a peste 520 de orașe mari, aproape opt din 10 metropole vor avea schimbări de climă dramatice. 

„Astfel de schimbări majore au mai avut loc și în Barcelona. În urmă cu aproximativ 10 ani, orașul a fost afectat de o secetă extremă ce a pus în pericol mulți cetățeni și au fost cheltuite milioane de euro pentru importul de apă potabilă”, mai menționează perol.ro.

104 orașe sunt predispuse la temperaturi extreme până în 2050

Grafic realizat de theguardian.com – Sursă Foto: perol.ro

Grafic realizat de theguardian.com – Sursă Foto: perol.ro

Citește întreg articolul aici.

Sursă Foto blog.traveloka.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol