20 aprilie 2024, 3:44

Începe Formula 1. Aston Martin revine în circuit după 60 de ani, iar americanii vopsesc monopostul în culorile Rusiei (Galerie Foto)

Pe 28 martie debutează în Bahrein Campionatul de Formula 1. Câteva schimbări spectaculoae, încă de la debut.

Producătorul britanic de automobile de lux Aston Martin a prezentat, miercuri, primul său bolid de Formula 1 din ultimii 60 de ani, înainte de revenirea sa în cel mai faimos circuit de maşini din lume, relatează CNBC.

Echipa Aston Martin Cognizant F1 a prezentat automobilul AMR21, în cadrul unui eveniment virtual transmis din Londra.

Aston Martin a avut probleme financiare, iar preţul acţiunilor sale la bursa din Londra a scăzut puternic anul trecut. Compania speră că Formula 1 va spori vânzările maşinilor Aston Martin, precum DB11, Vanquish şi Vantage.

Ultima maşină a Aston Martin pentru Grand Prix a fost DBR5, care a fost condusă de Roy Salvadori şi Maurice Trintignant în Marele Premiu al Marii Britanii din 1960.

Americanii, în culorile Rusiei. La volan stă un neamț

O altă echipă care și-a prezentat monopostul este Haas.

Echipa americană Haas a prezentat joi monopostul cu care va concura în ediţia 2021 a Campionatului Mondial de Formula 1, vopsit în culorile Rusiei, ţara de origine a noului său sponsor principal, compania Uralkali, deţinută de miliardarul Dmitri Mazepin, tatăl pilotului Nikita Mazepin, informează Reuters.

Nikita Mazepin va fi coechipier la Haas în acest sezon cu Mick Schumacher, fiul legendarului pilot german Michael Schumacher, ambii fiind debutanţi în Marele Circ, după ce au concurat anul trecut în Formula 2.

Noul monopost Haas, denumit VF-21, este vopsit în alb, roşu şi albastru, culorile drapelului Rusiei, fiind dotat cu un motor produs de Ferrari.

Compania rusă Uralkali este un producător de îngrățăminte chimice.

Aston Martin Cognizant F1 AMR21

Haas VF-21

Citește și:

HALEP, favorita lui Merkel. „Mereu mă oprește și mă întreabă”

Analiza Google. Ce au cumpărat românii în pandemie


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol