4 mai 2024, 12:48

Începe un nou sezon de podcast #CuVoceTare, un produs media Grup Litera

Grup Litera anunță un nou sezon al podcastului #CuVoceTare, produs mediatic bilunar exclusiv Litera, moderat de Ioana Bâldea Constantinescu.

#CuVoceTare e un spațiu de conversații curatoriate care mizează pe promovarea interesului pentru lectură și cunoaștere, pe schimbare socială, de mindset, de verb, de consum cultural, de apetență pentru dialog și demersuri colaborative.

Credem în publicul amator de conținut cultural și educațional premium și în oamenii care schimbă idei, comportamente, prejudecăți și, în cele din urmă, o lume întreagă.

Dacă în prima parte a acestui an au răspuns invitației  de a vorbi #cuvocetare despre lucrurile care îi preocupă Radu Paraschivescu, Cristina Stănciulescu, Alex Gâlmeanu, Andrei Borțun, Bianca Mereuță, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Cosmin Dragomir, Laura Câlțea, în acest nou sezon continuă seria dialogurilor relevante despre sănătate, educație, antreprenoriat, cultură vizuală, implicare civică, empatie, comunicare și creativitate cu actori la fel de cunoscuți ai scenei publice.

Dialogurile #CuVoceTare pot fi urmărite integral aici.

Primul episod din noua serie de conversații #CuVoceTare va fi disponibil de joi, 14 septembrie, de la ora 19.00, pe Youtube și Facebook Litera, blog Litera, Spotify, RSS, Google Podcasts și Apple Podcasts.

Din septembrie 2023 podcastul #CuVoceTare e disponibil și pe platforma de streaming Voxa.

Invitatele acestei ediții sunt cofondatoarele asociației #DăruieșteViața, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu. Împreună sunt #DăruieșteViața, #Binomu’ și, deloc în ultimul rând, inițiatoarele unuia dintre cele mai mari programe de participare socială din România – #NoiFacemUnSpital.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol