26 aprilie 2024, 16:14

ÎNCHISOARE, pentru divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea imaginii intime a unei persoane fără consimțământul său

Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate, fără consimţământul acesteia, de natură să-i provoace o suferinţă psihică sau o ştirbire a imaginii, va fi pedepsită cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă, prevede un proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor.

Aceasta nu constituie infracţiune în cazul în care făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni. Camera Deputaţilor este for decizional, proiectul de lege merge acum la promulgare.

Actul normativ stabileşte şi ce se înţelege prin „imagine intima”. De asemenea, proiectul prevede că nu va constitui infracţiune această faptă în cazul în care făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni.

„Prin imagine intimă se înțelege orice reproducere, indiferent de suport, a imaginii unei persoane nude, care își expune total sau parțial organele genitale, anusul sau zona pubiană sau, în cazul femeilor, și sânii, ori care este implicată într-un raport sexual sau act sexual”, prevede un alt articol de lege, adoptat în raportul de la comisiile de specialitate.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.

Sursa foto: pixabay.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol