A trecut o săptămână de când un cutremur mortal a lovit Turcia și Siria, provocând zeci de mii de morți. În mijlocul disperării, au existat povești de „miracole”.

Aceasta este una dintre ele.

Când Necla Camuz a dat naștere celui de-al doilea fiu al ei, pe 27 ianuarie, l-a numit Yagiz, ceea ce înseamnă în traducere „cel curajos”.

Nimeni nu avea cum să bănuiască cât de repede micuțul va trebui să-și confirme numele.

Doar 10 zile mai târziu, la ora locală 04:17, Necla era trează și își hrănea fiul în casa lor din provincia Hatay din sudul Turciei. Câteva clipe mai târziu, amândoi au fost îngropați sub mormane de moloz, scrie BBC.

Necla și familia ei locuiau la etajul al doilea al unei clădiri moderne cu cinci etaje din orașul Samandag. Era o „clădire frumoasă”, spune ea, și se simțea în siguranță acolo.

„Când a început cutremurul, am vrut să mă duc la soțul meu, care era în cealaltă cameră, iar el a vrut să vină spre mine”, spune ea.

„Dar când a încercat să vină la mine împreună cu celălalt fiu al nostru, dulapul a căzut peste ei și le-a fost imposibil să se miște.”

„Pe măsură ce cutremurul se amplifica, peretele a căzut, camera se cutremura, iar clădirea își schimba poziția. Când s-a oprit, nu mi-am dat seama că am căzut cu un etaj mai jos. Le-am strigat numele, dar nu am primit niciun răspuns.”

Tânăra de 33 de ani s-a trezit întinsă pe jos, cu bebelușul ei pe piept, ținut încă în brațe. Un dulap căzut lângă ea le-a salvat viața, împiedicând o placă mare de beton să îi strivească.

Cei doi aveau să rămână în această poziție timp de aproape patru zile.

Prima zi

Aflată în pijamale sub dărâmături, Necla nu vedea decât întuneric. A trebuit să se bazeze pe celelalte simțuri pentru a-și da seama ce se întâmplă.

Spre ușurarea ei, și-a putut da seama imediat că Yagiz încă respira.

Din cauza prafului, la început s-a chinuit să respire, dar s-a liniștit repede.

Simțea că sub ea se aflau jucării de copii, dar nu a putut să se miște pentru a se face mai confortabilă.

În afară de dulap, de pielea moale a fiului ei nou-născut și de hainele pe care le purtau, nu putea simți nimic altceva decât beton și moloz.

În depărtare, putea auzi voci. A încercat să strige după ajutor și să bată în dulap.

„Este cineva acolo? Mă aude cineva?”, a strigat ea.

Nu era sigură că ceilalți o auzeau, așa că a ridicat bucățile mici de moloz care căzuseră lângă ea. A lovit cu ele de dulap, sperând că va fi auzită mai bine.

Totuși, nimeni nu i-a răspuns.

Necla și-a dat seama că exista posibilitatea ca nimeni să nu vină.

„Eram îngrozită”, povestește.

Viața în subteran

În întunericul de sub dărâmături, Necla a pierdut orice noțiune a timpului.

Nu așa ar fi trebuit să fie viața.

„Plănuiești o mulțime de lucruri atunci când ai un nou copil, iar apoi… dintr-o dată te afli sub dărâmături”, spune ea.

Cu toate acestea, ea știa că trebuie să aibă grijă de Yagiz și, în spațiul limitat, a reușit să îl alăpteze.

Nu exista nicio sursă de apă sau de hrană la care să aibă acces pentru ea însăși. În disperare, a încercat fără succes să își bea propriul lapte matern.

Necla simțea zgomotul burghielor deasupra capului și auzea pași și voci, dar sunetele înăbușite păreau prea departe.

A decis să își economisească energia și să rămână tăcută dacă zgomotele de afară nu se apropiau mai mult.

Se gândea în mod constant la familia ei – la bebelușul pe care îl avea la piept și la soțul și fiul pierduți undeva printre dărâmături.

Nu credea că va reuși să iasă dintre dărâmături, dar prezența lui Yagiz i-a dat un motiv să rămână încrezătoare.

El dormea o mare parte din timp, iar când se trezea plângând, ea îl hrănea în tăcere până se liniștea.

Salvarea

După mai bine de 90 de ore petrecute sub pământ, Necla a auzit zgomotul unor câini lătrând. S-a întrebat dacă nu cumva visa.

Lătrăturile au fost urmate de sunete de voci.

„Ești bine?” „Bate o dată pentru un da”, a strigat unul dintre ei în dărâmături. „În ce apartament locuiești?”.

Fusese găsită.

Salvatorii săpaseră cu grijă în pământ pentru a o localiza, în timp ce îl ținea în brațe pe Yagiz.

Întunericul a fost spart de lumina unei lanterne.

Când echipa de salvare de la Departamentul de Pompieri al municipalității din Istanbul a întrebat câți ani are Yagiz, Necla nu a putut fi sigură. Știa doar că avea 10 zile când a avut loc cutremurul.

După ce l-a predat pe Yagiz salvatorilor, Necla a fost apoi transportată pe o targă în fața a ceea ce părea a fi o mulțime mare.

Nu a putut recunoaște nicio față.

În timp ce era mutată la o ambulanță, ea a căutat confirmarea că și celălalt fiu al ei a fost salvat. Când a ajuns la spital, Necla a fost întâmpinată de membrii familiei care i-au spus că soțul ei Irfan, și fiul ei de trei ani, Yigit Kerim, au fost salvați dintre dărâmături.

În mod miraculos, Necla și Yagiz nu au suferit răni fizice grave. Ei au fost ținuți în spital timp de 24 de ore pentru observație înainte de a fi externați.

De la capăt

Necla nu avea o casă unde să se întoarcă, dar un membru al familiei a adus-o înapoi într-un cort albastru improvizat din lemn și prelată. În total, sunt 13 persoane acolo – toate și-au pierdut casele.

Necla încearcă să se împace cu ceea ce i s-a întâmplat. Ea spune că îi este datoare lui Yagiz pentru că i-a salvat viața.

Singurul ei vis pentru fiul ei este ca acesta să nu mai treacă niciodată prin așa ceva.

„Sunt foarte fericită că este un nou-născut și că nu-și va aminti nimic”, spune ea.

„Cred că dacă bebelușul meu nu ar fi fost suficient de puternic pentru a face față la asta, nici eu nu aș fi fost”, explică ea.

A trecut o săptămână de la cutremurul care a devastat sudul Turciei și nordul Siriei și numărul victimelor se apropie de 40 de mii.

 

---