Înainte ca Instagram să fie cumpărată de Facebook, aplicaţia era un simplu tool de făcut poze, care aplica diverse filtre peste creaţiile noastre ca să ne facă să ne simţim ca nişte fotografi profesionişti. Mulţi ani mai târziu, aplicaţia ar putea deveni substitut pentru WhatsApp sau Messenger, platforme deţinute tot de Facebook.
Un lucru important de notat este că cele mai populare aplicaţii mobile şi nu numai de chat sunt deţinute chiar de Facebook, ne gândim aici la WhatsApp şi Facebook Messenger. Transformarea Instagram într-o reţea socială cu ceva în plus este planul lui Mark Zukcerberg de a îşi extinde monopolul pe o piaţă care creşte din ce în ce mai mult, chiar şi în 2018.
Funcţiile de apelare vocală şi video vor fi, cel mai probabil, împrumutate de la Facebook Messenger, aplicaţie cu care Instagram începe să semene din ce în ce mai mult. Update-ul Instagram ar putea sosi pe Android şi iOS până la sfârşitul lunii martie, potrivit mashable.com.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol