2 mai 2024, 7:37

Integrala Brahms, la Sala Radio

Vineri, 16 februarie 2024 (19.00)ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani: JOHANNES BRAHMS. Pe parcursul stagiunii 2023-2024, ansamblul Radio România prezintă Integrala lucrărilor simfonice și concertante semnate de Brahms, în cadrul a 4 concerte extraordinare, proiect conceput în jurul aniversării a 190 de ani de la nașterea compozitorului.

Cel de-al doilea concert al Integralei Brahms la Sala Radio se va derula sub bagheta dirijorului american JOHN AXELROD, care, în 2023, a fost ales director muzical și dirijor principal al Orchestrei Naționale Elvețiene (Swiss National Orchestra) și care își continuă colaborarea – ca dirijor principal – cu Orchestra Simfonică București.

Un alt invitat special al serii este și violonistul VALENTIN ȘERBAN, câștigător al Concursului Internațional „George Enescu” (2021), care va interpreta Concertul în re major pentru vioară și orchestră, singurul concert pentru vioară semnat de marele compozitor.

În partea a doua a serii de la Sala Radio, veți asculta Simfonia nr. 1 de Brahms, o lucrare la care compozitorul a lucrat 21 de ani.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol