16 aprilie 2024, 4:24

Interesul pentru automobilele electrice scade. Motivul? Prețurile foarte mari și puținele locuri de încărcare

Încetinirea adoptării vehiculelor electrice pe baterii este un fapt recunoscut, atât de companiile auto tradiţionale, cât şi de investitori, deoarece consumatorii se plâng de preţurile ridicate şi de numărul insuficient de staţii de încărcare, arată o analiză în domeniu.

„După ce acţiunile Tesla au scăzut cu peste 20% în ultima lună din cauza îngrijorărilor legate de profitabilitate, companiile tradiţionale din domeniul auto reduc unele investiţii în producţia de maşini electrice, aşteptând ca cererea să crească din nou”, susţine analistul eToro, Bogdan Maioreanu.

România

Conform sursei citate, în România, vânzările de autovehicule electrice au crescut cu 32,1% în 2023, iar cele de maşini hibride cu aproape 30%. Există însă o categorie în care EV şi cele hibride au reprezentat aproape 80% din totalul înmatriculărilor în 2023 – cea a autobuzelor. Din cele 600 înmatriculate, 474 au aparţinut categoriilor de mai sus.

În general, piaţa auto din UE a încheiat anul 2023 cu o expansiune solidă de 13,9% faţă de 2022, ajungând la un volum de 10,5 milioane de unităţi pe întregul an. Toate pieţele din UE au crescut în ultimul an, cu excepţia Ungariei (-3,4%).

Creşteri de două cifre au fost înregistrate pe majoritatea pieţelor, inclusiv pe trei dintre cele mai mari: Italia (+18,9%), Spania (+16,7%) şi Franţa (+16,1%). România a avut o creştere robustă de 11,8%, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile.

Decembrie

„Luna decembrie a anului trecut a venit însă cu o surpriză negativă pe piaţa vehiculelor electrice. Vânzările de noi maşini electrice cu baterii au scăzut pentru prima dată din aprilie 2020, coborând cu 16,9%, la 160.700 de unităţi. În ciuda acestui fapt, volumul global pentru întregul an 2023 a depăşit 1,5 milioane de unităţi, reflectând o creştere substanţială de 37% faţă de 2022”, susţine autorul analizei, remisă Agerpres.

Potrivit cercetării, maşinile pe benzină deţin 35,3% din piaţă, iar cota de piaţă a maşinilor electrice cu baterii a ajuns la 14,6% în 2023, depăşind maşinile Diesel (13,6%).

În SUA, se estimează că în 2023 au fost vândute peste 1,2 milioane de automobile electrice. Dintre acestea, peste 55% au fost Tesla, următoarele mărci după cota de piaţă fiind Ford (6,1%), Hyundai (4,8%) şi Rivian (4,2%).

„În ciuda acestor cifre, adoptarea vehiculelor electrice pe baterii nu este încă la nivelul aşteptărilor companiilor şi investitorilor, iar producătorii încep să recunoască acest lucru. Adoptarea de către publicul larg a automobilelor electrice se produce într-un ritm mai lent decât se aştepta industria, deoarece majoritatea clienţilor nu sunt dispuşi să plătească un preţ semnificativ mai mare pentru ele. După ce a raportat pierderi de 47.000 de dolari la fiecare vânzare, Ford amână anumite investiţii de capital în producţia de vehicule electrice până când acestea vor fi justificate de cerere şi de perspectiva unor randamente acceptabile”, mai arată Maioreanu.

La orizont – hidrogenul

Preşedintele Toyota, Akio Toyoda, este cunoscut ca un sceptic în ceea ce priveşte adoptarea integrală a vehiculelor electrice pe baterii. Acesta consideră că doar 30% dintre maşini vor fi electrice, compania investind în continuare în acestea, dar şi în maşini alimentate cu hidrogen.

„Inamicul este CO2”, a declarat Toyoda, care a propus o „abordare cu mai multe opţiuni” care nu se bazează pe un singur tip de vehicul. „Clienţii, nu reglementările sau politica” ar trebui să dicteze decizia asupra direcţiei de urmat, a spus el, potrivit Fortune.

eToro este o platformă socială de tranzacţionare şi investiţii care le permite utilizatorilor să îşi dezvolte cunoştinţele şi veniturile ca parte a unei comunităţi globale de investitori.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol