CITIRE

INTERVIURILE Editiadedimineata.ro: Bogdan Chirițoi...

INTERVIURILE Editiadedimineata.ro: Bogdan Chirițoiu, despre Black Friday: Reducerile nu sunt atât de mari pe cât spun ei

În această săptămână Editiadedimineata.ro l-a avut ca invitat la interviu pe Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. Între subiectele abordate, acesta a vorbit în exclusivitate despre comerțul online, despre beneficiile aduse de această modalitate modernă, dar și despre problemele care pot apărea.

Mai jos regăsiți  ce detalii a oferit Bogdan Chirițoiu legat de strategia pentru preîntâmpinarea problemelor constatate anul trecut de BlackFriday:

Haideți să începem cu partea pozitivă, este foarte bine că se dezvoltă comerțul online în România, pentru că este un lucru modern și mai comod pentru oameni, decât să meargă din magazin în magazin, dar și pentru faptul că de cele mai multe ori prețurile din online sunt mai bune decât cele din magazinele tradiționale. Acesta este un lucru bun și din acest motiv ar trebui să ne dorim cu toții să se dezvolte comerțul online.

Ei fiind o industrie totuși la început, au aceste probleme de creștere, astfel, cred că problema nr.1 vine din modul prin care prezintă reducerile. De multe ori asta a spus analiza noastră, faptul că ele sunt foarte agresive, ajungând la limita de a induce în eroare consumatorul, nu în sensul că prețul nu ar fi bun, probabil că el este foarte bun, însă mesajul pe care-l oferă reducerea de 50% uneori este exagerat, deoarece aceste reduceri nu sunt atât de mari pe cât le spun ei.

Ce se face în momentul de față, este un grup de lucru la Ministerul Mediului de Afaceri, care pregătește modificări la nivel de legislație, pentru a fi mai clar ce înseamnă o reducere, pentru că așa oamenii vor și siguri de faptul că informația pe care o primesc este una corectă și nu exagerată.

Recomandarea noastră către industrie și dialogul nostru cu ei a fost în sensul de a veni cu un ghid de comportament al lor, un cod de bune practici al lor, prin care să se asigure că mesajule pe care le primesc consumatorii sunt corecte.

Pe zona asta însă nu noi suntem pionul întâi, asta este o zonă în care ANPC are rolul principal.”

Puteți urmăriți declarația de la minutul 14:30, la minutul 16:55.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.