20 aprilie 2024, 18:30

ÎPS Teodosie voia să mai predea după 65 de ani. „Nu se poate”, a zis instanța

ÎPS Teodosie a pierdut definitiv procesul împotriva Universității „Ovidius” din Constanța (UOC), care a refuzat să-i prelungească postul de profesor titular după ce a împlinit vârsta de pensionare de 65 de ani. Decizia Curții de Apel Galați este definitivă. Arhiepiscopul Tomisului pierduse în primă instanță la Tribunalul Constanța.

Din minuta ședinței de la Curtea de Apel Galați:

„Respinge excepţia nulităţii cererii de recurs invocată de intimată. Respinge recursul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată azi, 01.02.2022, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Document: Hotarâre 75/2022 01.02.2022.”

ÎPS Teodosie atacase în instanță UOC pentru că nu are metodologia prevăzută de Legea 1/2011 privind norma universitară și statutul personalului didactic și de cercetare din învățământul superior, deci nu poate da curs solicitărilor cu privirea la menținerea calității de titular după vârsta pensionării. De precizat este că universitatea a avut metodologia invocată de Teodosie, dar a fost abrogată, iar legea nu obligă instituția să o reintroducă.

ÎPS Teodosie, profesor la Facultatea de Teologie din cadrul UOC, nu a mai primit prelungire pentru calitatea de titular după ce senatul instituției a decis ca toți cei care împlinesc vârsta de 65 de ani sa iasă la pensie. Arhiepiscopul Tomisului a împlinit 65 de ani în 12 decembrie 2021. Referitor la pensionarea lui ÎPS Teodosie, conducerea UOC a transmis că ”și în cazul invocat vor fi aplicate prevederile specifice ale Legii Educației Naționale și ale Codului Muncii”.

ÎPS Teodosie a fost ales decanul Facultății de Teologie în 17 septembrie 2002 și a rămas în această funcție timp de 14 ani. Teodosie a fost și prorector al UOC în perioada martie 2012-iunie 2014. Odată pensionat, ÎPS Teodosie nu va mai putea deține nicio funcție în universitate și nu va mai putea face parte din Consiliul Facultății de Teologie. Arhiepiscopul Tomisului va mai putea activa în universitate doar în sistem ”plata cu ora”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol