23 aprilie 2024, 12:01

Israel, ”ferma de unicorni”. Singura țară din lume în care securitatea cibernetică se predă la liceu

Israelul a avut nu mai puţin de şapte unicorni în securitate cibernetică în prima jumătate a anului 2021, iar unul din trei unicorni din lume în domeniu este israelian. Acesta este rezultatul la care a ajuns acest stat la zece ani după ce a întocmit o strategie naţională prin care guvernul a stimulat iniţiativa şi investiţiile în domeniu, totul în cadrul unui ecosistem care are la bază o caracteristică unică a Israelului.

Mai mult, 41% din investiţiile la nivel mondial în securitate cibernetică sunt efectuate în Israel, o sumă în creştere accentuată în ultimii trei ani şi care a făcut ca Israelul să aibă o situaţie chiar mai bună decât SUA din acest punct de vedere. Este o informaţie care poate părea surprinzătoare, mai ales că, după cum susţine Autoritatea pentru inovare de la Tel Aviv, doar 5% din start-up-urile din lume în domeniul securităţii cibernetice sunt înfiinţate în Israel.

Totuşi, Israelul pune cărămidă peste cărămidă de zece ani în domeniul securităţii cibernetice, a cărui fundaţie, ca multe altele în acest stat, a fost realizată din dorinţa de a asigura apărarea ţării de o serie de vulnerabilităţi noi. În acelaşi timp, totul s-a construit pe fondul unei culturi a start-up-urilor unice pentru Israel, unde nu mai puţin de 95% dintre noile afaceri sunt sortite eşecului. Însă, dacă într-adevăr pot exista locuri în lume în care curajul de a fonda un start-up care a eşuat să-ţi aducă respect, cu siguranţă că Israelul este unul dintre acestea.

Nu în ultimul rând, un factor favorizant este că Israelul are un sector high-tech foarte dezvoltat, care reprezintă 15% din PIB-ul naţional, iar 43% din exporturile acestui stat sunt atribuite sectorului. Potrivit ultimei statistici din 2020 publicate de Autoritatea pentru inovare, securitatea cibernetică s-a bucurat de cele mai mari investiţii în hight-tech în Israel, de 2,9 miliarde de dolari, urmată de „Fin tech” (tehnologie financiară) – 1,7 miliarde de dolari şi mobilitate inteligentă – 1,3 miliarde de dolari.

„Israelul, singura ţară din lume în care securitatea cibernetică se predă la liceu”

Isaac Ben-Israel, preşedintele conferinţei Cyber Week 2021, care s-a desfăşurat în a doua jumătate a lunii iulie la Universitatea din Tel Aviv, şi directorul Centrului de cercetare interdisciplinar în domeniul cibernetic (ICRC) al acestei instituţii, a rememorat cum s-a ajuns ca Israelul să dezvolte strategia ale cărei roade le culege acum în domeniul securităţii cibernetice.

După cum a povestit el în cadrul unei întâlniri cu jurnalişti străini, premierul de la acea vreme, Benjamin Netanyahu, i-a cerut în urmă cu un deceniu să întocmească un plan pentru dezvoltarea securităţii cibernetice în Israel, care să includă măsuri pentru fiecare din următorii cinci ani. Profesorul Ben-Israel, care a fost şi şef al cercetării pentru armata israeliană, i-a răspuns că ameninţările din securitate cibernetică nu pot fi previzionate pentru mai mult de un an înainte, dar că există factori care pot ajuta statul să ofere răspunsul adecvat la acest nou tip de ameninţări.

„Am făcut multe recomandări guvernului care au început să fie implementate în 2011 şi astăzi suntem la zece ani după aceea. Una dintre ele a fost să predăm securitate cibernetică în licee. Israelul este singura ţară din lume în care securitatea cibernetică se predă la liceu. În 2011 nu exista nicio universitatea din lume, nu vorbesc despre Israel, în care puteai să iei o diplomă în securitate cibernetică. Altă recomandare a mea a fost ca fiecare universitate de cercetare din Israel să aibă o diplomă în securitate cibernetică. De asemenea, am recomandat ca fiecare universitate de cercetare din Israel să deschidă un centru de cercetare în domeniul securităţii cibernetice”, a povestit el.

La Universitatea din Tel Aviv s-a înfiinţat primul astfel de centru de cercetare, care are acum peste 300 de cercetători.

„Guvernul nu le poate spune cetăţenilor să facă un start-up într-un domeniu sau altul, dar guvernul poate susţine mai mult un start-up dacă e în securitate cibernetică decât dacă e în tehnologie auto sau feroviară. Deci am construim un mecanism prin care susţinem mai mult start-up-urile din securitate cibernetică decât din alte domenii”, a declarat Ben-Israel.

Bineînţeles, totul se suprapune peste „cultura start-up-urilor unică pentru Israel”, datorată în mare parte faptului că acest stat are un serviciu militar obligatoriu de trei ani, care poate fi „tratat ca o şcoală”.

„În fiecare an apar 1.500 de start-up-uri în Israel. Oameni tineri, cu noi idei. Aceşti tineri vin din armată, au idei şi mulţi dintre ei încearcă să fondeze noi start-up-uri pentru a-şi aplica ideile şi a reuşi în viaţa civilă. Este un ciclu uriaş, iar dacă te întrebi câte start-up-uri devin companii mature, răspunsul este în jur de 5%. Deci dacă cineva începe un start-up există o şansă de 95% de eşec”, a spus el.

„Nu-mi imaginam că vom obţine aceste rezultate”

Totuşi, armata are meritul de a le da curajul să încerce astfel de iniţiative şi de a-i orienta, în multe cazuri, în viitoarea carieră, crede profesorul Ben-Israel.

„Avem copii care studiază securitate cibernetică în liceu, apoi, când au 17 ani, la testele pre-recrutare, mulţi sunt selectaţi să servească în unităţi cyber. După 3 ani, când se întorc în viaţa civilă, merg la universităţi sau în industrie. Iar aceşti oameni ajung în industrie şi aceasta face profit pentru că am fost primii care am făcut-o. Nu suntem primii care au inventat tehnologia cibernetică, dar suntem primii care au deschis domeniul. Suntem primii care l-au scos din dulap, cum le spun studenţilor mei, care l-au făcut legitim pentru activitatea comercială”, a mai spus Ben-Israel.

Faptul că securitatea cibernetică a devenit obiect de cercetare în universităţi, în care se publică studii ce pot fi citite de toată lumea, a schimbat datele problemei.

„Dacă vorbim despre investiţiile în acest sector, fără sumele alocate de guverne, la nivel global, în 2018, 18% au mers către Israel. În 2019 ele au ajuns la 26%, în 2020 la 31%, iar în prima jumătate din 2021 la peste 40%. Asta înseamnă că mai mulţi dolari americani sunt investiţi în Israel decât în SUA în securitate cibernetică”, a declarat Isaac Ben-Israel.

„În total, exporturile Israelului în servicii de tehnologie cibernetică reprezintă 10% din piaţa globală. Iar motivul este că am început să facem asta cu câţiva ani înaintea celorlalţi”, a conchis el.

Iar Israelul nu se opreşte aici. Peste un alt deceniu s-ar putea vorbi despre rezultate de vârf în Inteligenţa Artificială, unde acum se lucrează la o strategie care să-l facă lider în domeniu.

Sursa: AGERPRES. Articolul integral, AICI

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol