24 aprilie 2024, 7:14

Italia – prima ţară din lume care spune „nu” mâncării sintetice

Italia este prima ţară din lume care spune ‘nu’ mâncării sintetice. Guvernul de la Roma declară că vrea să protejeze sănătatea cetăţenilor, agricultura ţării, dar şi bogata tradiţia a bucătăriei italiene. De aceea a adoptat un proiect de lege care prevede interzicerea totală a mâncării sintetice destinate atât oamenilor, cât şi animalelor.

Propunerea legislativă interzice vânzarea, comercializarea, producerea şi importul mâncării sintetice în Italia, iar cei care vor încălca legea riscă amenzi până la 60.000 euro.

Scopul, explică ministrul Agriculturii Francesco Lollobrigida, este de a proteja produsele italiene şi sănătatea cetăţenilor. Le numesc alimente false, alimente, adesea pe bază de plante, care încearcă să le imite pe cele tradiţionale, replicând gustul şi consistenţa. Guvernul de la Roma însă, le blochează, sancţionând producţia, vânzarea, comercializarea sau, mai bine zis, exportul şi importul, cu amenzi foarte stricte.

”Sunt alimente de foarte proastă calitate. Noi protejăm sănătatea şi mediul înconjurător. Dacă ar avea succes pe pieţe, ar produce mai mult şomaj, ar exista o nedreptate socială”, a declarat ministrul Agriculturii. Aceasta este o lege care pune Italia în avangardă, mai subliniază Lollobrigida, avându-l de partea sa şi pe ministrul Sănătăţii Orazio Schillaci, care a comentat că decizia se bazează pe principiul prevenţiei şi al păstrării patrimoniului agroalimentar al naţiunii italiene în favoarea dietei mediteranene.

Măsura vine la îndemnul asociaţiei Coldiretti, care a strâns deja peste 500.000 de semnături împotriva alimentelor sintetice şi care, pentru câteva zile la rând, a organizat mici proteste în mai multe oraşe din peninsulă. Mulţumită de această decizie este chiar şi prim-ministrul Giorgia Meloni.

Răspunsul negativ al Executivului afectează, de exemplu, carnea obţinută din înlocuitori de plante, carnea cultivată în laborator, obţinută din clonarea celulelor stem extrase de la animale şi, implicit, Guvernul de la Roma nu acceptă nici peştele şi ouăle sintetice, relatează corespondenta Radio România Actualități la Roma, Elena Postelnicu.

De asemenea, un vot negativ s-a acordat şi pentru contribuţii, finanţări sau facilităţi sau alte plăţi de acelaşi tip, indiferent de denumirea lor, oferite sau plătite de stat, de alte organisme publice sau de Uniunea Europeană pentru desfăşurarea de activităţi antreprenoriale.

Pentru cei care nu respectă regulile, va exista închiderea unităţii de producţie pentru o perioadă de minim un an şi până la 3 ani. Controalele vor fi efectuate de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai regiunilor, autorităţi sanitare locale şi Comandamentul Jandarmilor pentru Protecţia Sănătăţii. În Statele Unite ale Americii, aminteşte presa din peninsulă, vânzarea de alimente sintetice a fost aprobată în noiembrie anul trecut.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol