29 noiembrie 2021, 19:56

Italia propune și ea un vaccin: Rottapharm-Takis

În curând, posibil vom vorbi de un nou vaccin anti-Covid-19 pe piață. Italia propune și ea un vaccin, se numește Rottapharm-Takis și va fi testat de la 1 martie.

În prima fază vaccinul va fi testat pe 80 de voluntari, iar în cea de-a doua pe 200.

Testarea începe din 1 martie la spitalul San Gerardo din Monza. Teste se fac și la spitalul Spallanzani din Roma și la Institutul Pascale din Napoli, scrie La Stampa.

Marina Cazzaniga, directorul Centrului din Monza, a declarat că strângerea adeziunilor pentru experimentarea vaccinului a început în august. Iar acum studiul a primit autorizația AIFA și a Comitetului de Etică al Institutului Spallanzani.

Prima fază de testare va implica aproximativ 80 de persoane, „toți voluntari sănătoși” de diferite vârste, în timp ce în faza a doua se va ajunge la aproximativ 200 de voluntari.

Italia propune și ea un vaccin. “Filosofia” lui: poate fi adaptat diferitelor tulpini

Potrivit prof. Paolo Bonfanti, profesor asociat de boli infecțioase al Universității Bicocca din Milano, „vaccinul este inovator deoarece, spre deosebire de altele testate, nu folosește un vector viral pentru producerea de anticorpi, cum ar fi un adenovirus inactivat, ci este alcătuit dintr-un fragment de ADN care, odată injectat în mușchi, stimulează o reacție imună care previne infecția”.

Mai mult, vaccinul ar putea deveni important în contextul în care există posibilitatea modificării acestuia prin adaptarea la apariția variantelor noi de virus.

Nu este primul vaccin produs în Italia. Cel de la ReiThera este într-un stadiu avansat.

Autorităţile italiene spuneau, în ianuarie, despre primul vaccin produs în Italia, de către compania ReiThera, că a demonstrat că este sigur în faza 1 de testare şi a indus un răspuns imun pe subiecţi. 92,5% dintre cei vaccinaţi aveau niveluri de anticorpi detectabili.

Citește și:

Ungaria a început vaccinarea cu Sputnik V. Se pregătește vaccinul chinezesc


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.