29 martie 2024, 3:50

LIVE VIDEO: Jeff Bezos în spațiu

LIVE  VIDEO, cu momentul zborului

Se pregătește să zboare și Bezos. După Branson. Asta nu înseamnă că publicitatea în jurul zborului nu continuă.

Jeff Bezos se pregătește să se alăture și el pe 20 iulie listei de miliardari care au ajuns în spațiu.

După 15 zboruri-test, cel programat marți va fi primul care va avea oameni în interiorul capsulei din vârful rachetei New Shepard a Blue Origin, compania aerospațială a lui Bezos.

Fondatorul Amazon va părăsi atmosfera Pământului marți, 20 iulie, într-un zbor care va dura 11 minute de la lansare la aterizare.

Data nu este aleasă întâmplător, Bezos îndreptându-se spre spațiu la exact 52 de ani după ce astronauții americani Neil Armstrong și Buzz Aldrin au devenit primii oameni care pășeau pe Lună în timpul misiunii Apollo 11.

Deși ora de lansare ar putea să fie modificată din cauza vremii sau a unor eventuale probleme tehnice, zborul New Shepard este plănuit să aibă loc de la ora 16:00, ora României.

Unde poți vedea lansarea?. Pe site-ul  Blue Origin și pe canalul de Youtube al companiei. ADICA AICI

Transmisiunea va începe cu 90 de minute înainte de ora planificată a lansării, deci la 14:30, ora României.

Ca la orice eveniment monden e nevoie și de covorul roșu, nu?

Cine merge cu Jeff Bezos în spațiu? Miliardarul va fi unul dintre cei 4 astronauți de la bordul capsulei Blue Origin care este complet autonomă și nu necesită un pilot.

Alături de Bezos se vor afla fratele său, Mark, Wally Funk, o aviatoare americană în vârstă de 82 de ani ce a făcut parte din grupul de femei astronaut „Mercury 13”, Olivier Daemen, care la 18 ani urmează să devină cel mai tânăr astronaut din istorie, și câștigătorul unei licitații care a plătit 28 de milioane de dolari pentru loc.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol