19 aprilie 2024, 9:40

Lacul geotermal din Bihor care revine la viață

Acum mai mulți ani la Rezervația Pârâul Pețea care se găsește în stațiunea 1 Mai din Bihor era foarte cunoscută în rândul iubitorilor de natură, dar și a cercetătorilor. În lacul temal de aici (declarat monument al naturii în anul 1931) se găseau nenumărate specii endemice precum nufărul, roșioara lui Racoviță – un pește pe cale de dispariție care trăia doar în nord/vestul țării, melcul termal ș.a.m.d.

Din păcate în anul 2015 apa lacului a dispărut aproape complet din pricina suprasolicitării zăcământului de apă geotermală de către pensiunile, hotelurile sau locuințele particulare din zonă, conform celor de la digi24.ro.

Pentru a salva speciile de aici, mai mulți specialiști chiar au luat decizia în urmă cu aproximativ un an și jumătate să mute câteva exemplare de roșioară și de melc într-un loc sigur. Mai exact speciile au fost mutate într-un acvariu care se găsește la Muzeul Țării Crișurilor.

„Acestea sunt doar o parte dintre exemplarele care au fost salvate în urmă cu un an și jumătate din Lacul cu Nuferi, iar în această parte sunt urmașii lor care au fost reproduși în captivitate de specialiștii Muzeului Țării Crișurilor”, a precizat Yvette Mîrza – reporter la sursa citată anterior.

În ziua de astăzi, pentru că toate hotelurile au fost obligate să închidă, iar consumul de apă termală a scăzut brusc, frumusețea rezervației pare că revine și surprinzător nivelul apei din lac crește încetul cu încetul.

Sursă foto cover: sursă foto digi24.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol