24 aprilie 2024, 0:52

Landurile germane cer LIMITĂ DE VITEZĂ pe autostradă

Miniștrii Mediului din cele 16 state federale ale Germaniei au semnat o rezoluție comună prin care cer ca limita de viteză pe autostradă să fie redusă temporar la nivel național.

Ei speră că astfel se va economisi combustibil și va putea fi redusă dependența țării de importurile din Rusia. Mișcarea pune o nouă presiune asupra Guvernului federal.

Potrivit revistei germane Der Spiegel, miniștrii Mediului au luat această decizie vineri, la Wilhelmshaven. Totuși, documentul nu indică care este viteza maximă care urmează să se aplice.

Landurile solicită o limită generală de viteză pe autostradă

Subiectul unei limite generale de viteză pe autostrada germană este des abordat, dar războiul din Ucraina a adăugat o notă de urgență problemei. În ultimele luni au crescut apelurile pentru o limită cel puțin temporară pentru a reduce consumul de combustibil și, astfel, utilizarea energiei rusești.

Până acum, impulsul a stagnat în general în fața opoziției acerbe în rândul unora dintre partide. Acum, însă, miniștrii Mediului din landurile Germaniei au anunțat că sunt în favoarea unei limite temporare de viteză la nivel național pe autostradă.

Potrivit Spiegel, decizia lor descrie limita temporară ca fiind o „măsură eficientă din punct de vedere al costurilor, rapid de implementat și imediat eficientă” pentru a ajuta Germania să consume mai puțină benzină și motorină și să devină mai puțin dependentă de importuri.

Limita ar contribui, de asemenea, la protejarea climei, la reducerea poluării fonice și a aerului și la îmbunătățirea siguranței pe drumurile germane, au susținut miniștrii. Aceștia au adăugat că, în timp ce limita „ar fi introdusă inițial pentru o perioadă limitată în timpul conflictului în curs”, între timp accentul ar trebui să se pună pe extinderea electromobilității și transportului public.

„Cred că este absolut corect să trimitem un semnal vizibil”, a declarat ministrul Mediului din Saxonia Inferioară, Olaf Lies. „Nu am avut o dezbatere ideologică. Am discutat soluții pragmatice la criza de aprovizionare cauzată de război”, a explicat el.

Guvernul german, presat să acționeze

Deși rezoluția miniștrilor este cu siguranță semnificativă, deocamdată nu schimbă nimic. Întrucât este necesară o lege federală care să impună o limită generală de viteză pe autostradă. Cu toate acestea, pasul pune o presiune suplimentară asupra unui Guvern federal care până acum a ezitat să acționeze.

„Acum este rândul Guvernului federal”, a scris Priska Hinz, ministrul Mediului din landul Hessa, pe Twitter.

Spiegel precizează că ministrul federal al Mediului, Steffi Lemke (Verzii), care a participat la conferința de la Wilhelmshaven, a anunțat un proiect de lege pe această temă.

Sursa foto: clickclickdrive.de

CITIȚI ȘI:

PLAN DE CRIZĂ. Germania se pregătește pentru eventualitatea opririi bruște a livrărilor de gaze rusești

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol