30 aprilie 2024, 15:49

Lecția de istorie. 100 de ani de la semnarea trataului de la Trianon. Ce a însemnat pentru România

Astăzi se împlinesc 100 de ani de când România semna Tratatul de la Trianon, prin care marile puteri recunoșteau pe deplin unirea Transilvaniei și a unei părți a Banatului cu România. La ceas aniversar, de centenar, derulăm istoria până la pagina la care se notau unele dintre cele mai importante evenimente care au dus la formarea României așa cum o știm astăzi.

Tratatul de la Trianon a fost semnat pe data de 4 iunie 1920 de către reprezentanții Antantei, marii învingători ai Primului Război Mondial, dar și Ungaria, fostă membră a Imperiului Austro-Ungar, înftântă în conflagrația mondială.

Numele tratatului se trage de la locul în care acesta a fost semnat și anume de la Palatul Marele Trianon de la Versailles.

Chiar dacă Tratatul Trianon a recunoscut independența Ungariei, pentru care au luptat revoluționarii maghiari în anul 1848, mai mulți politicieni din Budapesta au privit aceast eveniment ca pe o zi de doliu. „Nem, nem, Soha!” („Nu, nu, niciodată!”), este fraza devenită celebră pe care au folosit-o în semn de protest politicienii maghiar pe 4 iunie, la Budadpesta, în timpul semnării tratatului.

Lupta Ungariei pentru teritorii

Totodată, după încheierea Primului Război Mondial, Ungaria a devenit rapid republică populară, după modelul impus de revoluția bolșevică, fiind condusă de Bela Kun, lider care a declarat război Cehoslovaciei și României cu scopul recuperării teritoriilor pierdute.

Răspunsul României a fost pe măsură, artama română ocupând Budapesta 4 august 1919 și până în 28 martie 1920, cu scopul de a opri tendințele revizioniste ale regimului Bela Kun. În urma acestor conflagrații, Republica Ungară de tip bolșevic a fost divolvată.

Potrivit datelor istorice, Tratatul de la Trianon, care stabilea frontierele noului stat independent Ungaria și granițele sale cu  România, Cehoslovacia, Austria și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (devenit Iugoslavia în 1929), trebuia să fie semnat mult mai devreme, însă din cauza acestor conflicte evenimentul a avut loc abia în iunie 1920.

Ce a însemnat Tratatul de la Trianon pentru România?

Tratatul de la Trianon a fost semnat de către 16 state învingătoare ale Primului Război Mondial, printre care România. Acest aspect a adus recunoașterea oficială a rimânilor de a dobândii teritoriile locuite de români, care se aflau sub ocupația altor state.

Oficial, România a intrat în Război pe 1916 cu scopul de a redobândi ransilvania (cu Maramureș și Crișana), Banatul și Bucovina, care se aflau până atunci sub ocupația Imperiului Austro-Ungar.

Prin semnarea Trataului de la Trianon, prin jerta ostașilor români și a truda politicienilor vremii de a realiza Marea Unire de la 1 decembrie 1918, România a ajus să își recapete o parte din teritorii, care au fost recunoscute ulterioar în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, începute la 18 ianuarie 1918.

Articolul 27 al Tratatului se recunoștea unirea Transilvaniei, Banatului și Maramureșului cu România. Iar articolul 45 scotea aceste teritorii de sub ocupația maghiară și prevedea următoarele: „Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27, partea a II-a și recunoscute, prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România”, potrivit Descoperă. 

Sursă Foto: ziarullumina.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol