28 aprilie 2024, 7:35

Mai vreți o lecție de la animale? Iată încă una: în Giurgiu, o pisică salvată dintr-un incendiu a intrat din nou în foc pentru că în casă erau puii ei

O pisică a fost surprinsă într-o casă afectată de un incendiu în judeţul Giurgiu, şi, deşi a fost salvată de pompieri pe un geam, din locuinţa inundată de fum, a intrat din nou în casă şi nu a vrut să iasă până nu a văzut că şi cei doi pui ai ei au fost salvaţi, transmite Agerpres.

Întâmplarea cu adevărat emoționantă vine din localitatea Stăneşti.

„ISU Giurgiu a fost solicitat în noaptea de joi spre vineri să intervină în localitatea Stăneşti după ce casa unei familii a luat foc. Când au văzut fumul proprietarele locuinţei, două femei cu vârste de 63, respectiv 33 de ani, au ieşit afară din casă şi au solicitat ajutor autorităţilor”.

„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta în podul casei şi la acoperiş, pe o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi”, a transmis purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Cele două localnice au reușit să se ferească de pericol, dar nu au uitat de animăluțele lor. Și nici pisica mamă nu a uitat, la rândul ei, de puii ei.

„Femeile au spus că în casă se aflau şi o pisicuţă cu doi pui care nu reuşiseră să iasă. Pompierii au pătruns în locuinţa afectată de incendiu şi inundată cu fum, pe un geam, şi au reuşit să salveze pisica, dar aceasta a intrat la loc în casă şi nu a ieşit până nu a văzut că şi cei doi pui ai ei au fost salvaţi”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol