CITIRE

Lecție de curaj. Ecaterina Teodoroiu, eroina din P...

Lecție de curaj. Ecaterina Teodoroiu, eroina din Primul Război Mondial

Anul viitor se va sărbători Centenarul Marii Unirii, iar în acest context poporul român asistă la diferitele comemorări ale momentelor cheie din Primul Război Mondial care au condus la formarea României din 1918, cu toate provinciile istorice. Este important să ne amintim sau să descoperim modele de curaj prin eroii și eroinele care au schimbat ceva prin lupta și ambiția lor.

Anul 1917 este unul foarte important, care a definit poziționarea României în tabăra învingătoare, iar în această vara au început comemorările unor momente cheie, precum cele mai de preț bătălii: Mărăști, Mărășești și Oituz.

În acest context, trebuie să ne amintim de eroii și eroinele care se păstrează până astăzi ca modele și lecții de curaj. Acesta este și cazul Ecaterinei Teodoroiu, care și-a dat viața pentru patrie.

Cine a fost Ecaterina Teodoroiu?

Născută sub numele de Cătălina Vasile Toderoiu în județul Gorj, mai exact în Vădeni, care în momentul de față este un cartier în Târgu-Jiu. Aceasta a fost o cercetașă și o luptătoare în Primul Război Mondial și este cunoscută drept eroina de la Jiu.

Copil fiind, aceasta a dat semne că are o plăcere de a învăța și studia, iar acest lucru se observă în faptul că a țintit întotdeauna mai sus, urmând studiile liceale în București, la un pension care o pregătea să devină învățătoare, relatează Agerpres.ro. Cu toate acestea, interesele Ecaterinei se modifică atunci când intră în contact cu  cercetașii din Cohorta „Pastorul Bucur” din București, înscriindu-se în această asociație în 1913.

În acest context, tânăra se va ocupa de îngrijirea răniților, după intarea României în război. Printre cei răniți s-a aflat și unul dintre cei partu frați care au participat la lupte și au murit. Odată cu moartea fratelui său, Nicolae, tânăra realizează că războiul este jertfa supremă. Dorința ei este de a participa pe câmpul de luptă, ca orice alt soldat, însă primește multe refuzuri deoarece locul femeilor era altul. Încăpățânarea și ambiția Ecaterinei este însă mult mai mare decât a celor din jur, comandanții cedând și lăsând-o să lupte.

Primele lupte ca membră a corpului de soldați

O primă luptă importantă la care Ecaterina Teodoroiu ia parte este cea de la Jiu din 10 octombrie 1916, ea fiind prezentă în primele linii. Armata I, comandată de generalul Ion Drăgălina, respinge o puternică ofensivă inamică. Patru zile mai târziu, tânăra ia parte și la luptele de la Podul Jiului, unde alături de militari și civili se luptă cu germanii care erau ajunși în Munții Gorjului.

Scrierile despre acel moment, parcă desprinse dintr-un film, o menționează pe Ecaterina ca pe o mare eroină.

În timpul luptei, pe la amiază, o coloană inamică, în forță de o companie și jumătate, cu mitraliere, reușește să se strecoare printre grupul nostru central și detașamentul din stânga și ajunge în marginea de vest a orașului, la podul de fier al Jiului. Vestea se răspândește cu iuțeala fulgerului în oraș. O revoltă și o însuflețire extraordinară cuprinseră pe locuitorii mândrului orășel. «La pod, la pod, să nu lăsăm pe nemți să intre în oraș!», strigau toți din toate părțile. În cea mai mare grabă se organiza apărarea podului cu concursul unui comisar de poliție, care adunase și el câțiva sergenți de oraș și cu o companie de 150 milițieni. (…) Cu un entuziasm de nedescris, «trupa» de apărare a Târgu Jiului lua poziția în spatele digului de pe malul râului, lângă grădina publică a orașului. Coloana de bavarezi încercă să intre pe pod, dar fu primită cu salve de focuri. Încercările repetate ale dușmanului nu reușiră; voinicii apărători îl țineau în respect pe celălalt mal. (…) Femei curajoase îngrijeau pe răniți chiar lângă linia de luptă și cărau muniții luptătorilor. Printre ele se distingea prin curajul și înflăcărarea ei o tânără, Ecaterina Teodoroiu, care mai târziu va câștiga, prin moartea ei eroică, dreptul de a rămâne în istorie cu numele de «eroina de la Jiu»„, este descris de Constantin Kirițescu în ”Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1918”, vol. I.

Luptele au continuat, tânăra s-a implicat, însă într-o zi de noiembrie, aceasta a fost luată prizonieră și dusă la Cărbunești, însă a reușit să scape de acolo împușcând paznicul, cu un revolver pe care îl avea ascuns. S-a întors pe câmpul de luptă din Bărbătești și a fost rănită la picior, însă acest lucru nu a oprit-o. Pe 6 noiembrie 1916 s-au dat luptele din apropiere de Filiași, însă rănile pe care le-a suferit aici au fost mai grave. Un obuz i-a fracturat tibia și coapsa stângă, urmând o perioadă în care a trecut prin mai multe spitale, atât la Craiova, București, cât și la Spitalul ”Regele Ferdinand” din Iași.

Astfel se nasc și legăturile cu Familia Regală, Ecaterina fiind vizitată de însăși M.S. Regina Maria, aceasta a recompensat-o cu 400 lei lunar și i-a acordat gradul de sublocotenent onorific. Însă ea nu folosea banii numai pentru ea, ci cumpăra lucruri necesare tuturor camarazilor săi.

Glonțul pe care va scrie glorie sau…moarte pentru țară

Rămasă singură pe lume, am jurat să mă răzbun și m-am rugat să fiu înrolată chiar în compania fratelui meu. Plec pe front, de data aceasta ca soldat, și în ziua de 10 octombrie 1916 primesc botezul de sânge, dar avântul răzbunării m-a făcut să pierd prevederea și sunt luată prizonier. Escortată de un soldat german care mi-a luat arma am fost trimisă… unde?, nu știu. În cale mi-aduc aminte că am încă revolverul; două gloanțe în capul santinelei mi-au redat libertatea. Îmi iau arma și fug pe poteci dosnice înspre ai noștri. Sunt văzută însă la un luminiș și-o ploaie de gloanțe răpăie în urma mea, rănindu-mă la piciorul drept. Nu simt nimic; libertatea îmi dă aripi. Fug înainte și la două noaptea sunt între ai mei, cărora le descriu poziția inamică. Vor să mă bage în spital, dar nu primesc și plec în luptă cu un bandaj sumar. Iau parte la un atac de baionetă și cu toată greutatea armei avântul îmi dă putere să ucid trei inamici. Sunt mulțumită! La Bărbătești, o bombă de 305 îmi fracturează tibia și coapsa stângă, așa că în timpul retragerii am fost tot în spital. Acuma sunt bine, sunt sublocotenent și plec din nou să caut glonțul pe care va scrie glorie sau… moarte pentru țară„, se arată în memoriile Ecaterinei, încredințate jurnalistului N. Rădulescu-Marador.

Zis și făcut, tânăra s-a refăcut în luna ianuarie a anului 1917 și s-a întors pe front, de această dată în zona Moldovei. Atacurile au devenit din ce în ce mai puternice, însă voința și curajul Ecaterinei îi făceau pe toți soldații să o urmeze. Fiind prezentă pe frontul de est, tânăra a luat parte și la cea mai importantă luptă din acea vară, bătălia de la Mărășești.

Din păcate aici, pe 22 august 1917, în urma unui atac început seara la ora 21:15, Ecaterina Teodoroiu primește glonțul pe care a scris moarte pentru țară, relatează Historia.ro.

Pentru dragostea-i de ţară, pentru simţul rar al datoriei, pentru energia şi avântul cu care şi-a împlinit ceea ce socotea misiunea ei, până la jertfa supremă”, fiind dată ca pildă tuturor ostaşilor:„În timpul ciocnirii de ieri noaptea pe Dealul Secului a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanţe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai stăruitoare energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt «Eroina de la Jiu» şi-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deşartă ambiţie, numai din dragostea de a apăra pământul Ţării acesteia cotropită de duşmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălţimea celor mai viteji apărători ai Ţării sale şi i-a întrecut prin puterea cu care, înfrângând slăbiciunea femeiască, a ştiut să dovedească vigoarea bărbăţiei de trup şi de suflet şi calităţile întregi ale unui ostaş îndrăzneţ, neobosit şi plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preţ. Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Târgu Jiu, aceea care şi-a desfăşurat energia-i rară împotriva morţii albe care a secerat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic porneşte din nou în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui şi ea la opera cea mare a revanşei la a cărei pregătire a luat parte foarte activă, conducând instrucţia. A căzut înainte de a ajunge la ţelul acestei revanşe. Şi-a dat viaţa cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obţine apoteoze de vorbe ci pentru că aşa cerea inima ei, pentru că aşa credea sufletul ei că se împlineşte datoria vieţii. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-şi îndemna ostaşii cu vorbele:«-Înainte, băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!», are drept din clipa aceea la cinstirea veşnică a unui nume neuitat de camarazi”, este scris pe 23 august despre Ecaterina în Ordinul de Zi nr. 1, al Regimentului Lupeni.

Ioana d’Arc a României

Fecioara din Orleans, așa cum a fost numiră Ioana d’Arc, este o personalitate istorică care poate fi folosită drept comparație atunci când discutăm despre Ecaterina Teodoroiu. Amândouă au oferit acte de curaj și s-au implicat în luptă, lucru destul de dificil pentru o femeie din cauza constructelor sociale de gen, mai exact a poziționării femeii în societate.  Ambele femei au îndrumat soldații bărbați în luptă, fiind ascultate cel mai probabil datorită dedicării lor și a curajului.

În Franța, Ioana d’Arc este considerată cea mai importantă figură a Evului Mediu și a devenit o sfântă a Bisericii Catolice. Tânăra s-a luptat pentru eliberarea statului ei de sub tirania englezilor, în Războiul de 100 ani (1337 – 1453). Cu ajutorul ei, delfinul Carol al VII-lea este uns ca rege. Cu toate acestea, el nu o ajută în momentul în care este capturată de burgunzi și acuzată de erezie, în 1430. La un an distanță, tânăra este mințită și pusă să semneze un act, cu toate că nu știa să citească, care îl loc să o ajute, o incriminează. Astfel, Ioana d’Arc este arsă pe rug la vârsta de aproape 19 ani.

După un timp imaginea ei a fost reabilitată, iar adevărata apreciere vine abia la începutul secolului al douăzecilea, când este trecută pe o treaptă inferioară a sfințeniei de către Biserica Catolică, iar în 1921 este canonizată.

Dat fiind că cele două, atât românca noastră, cât și tânăra franțuzoaică pot fi asemănate și reprezintă niște embleme ale curajului și au devenit un model, și comemorarea și aprecierea ar trebui să fie la fel. Imaginea Ecaterinei Teodoroiu a fost, în perioada comunistă, una destul de proastă la început, iar mai apoi s-a discutat despre ea doar din prisma actelor de curaj, fără a fi menționate elemente destul de importante despre persoana ei. Cu toate că există omagii aduse ei, precum statui, nume de străzi sau faptul că locul unde a locuit a fost transformat într-o casă memorială, nu se creează o emblemă a României și nu are aceeași expunere precum Ioana d’Arc în Franța, indiferent de faptul că a devenit sfântă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. […] Citiți și: Lecție de curaj. Ecaterina Teodoroiu, eroina din Primul Război Mondial […]

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.